Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, mesaj pentru guvernanţi: Poate voi credeți că o să fiți la putere pe viață, dar și Ceaușescu a crezut asta

Tăriceanu, mesaj pentru guvernanţi: Poate voi credeți că o să fiți la putere pe viață, dar și Ceaușescu a crezut asta

Denisa Nedelcu
2 minute de citit Publicat la 11:15 24 Iul 2020 Modificat la 11:15 24 Iul 2020
o_1edvsegicichaolg561hjg6vmb.jpg
Sursa foto: Hepta

În plus, fostul premier al României le transmite guvernanţilor că şi Ceauşescu a crezut că va fi la putere pe viaţă.

"Bun, ne-am lămurit că așa-zisele negocieri de la Consiliul European ale dlui Iohannis nu au fost un succes pentru România, dar nu mai e mare lucru de făcut. Suma noastră este mai mică decât ce am fi avut nevoie, dar a venit timpul să ne adunăm și să compensăm printr-un plan înțelept și o creștere a capacității administrative, astfel încât să fim capabili să absorbim cât mai mult din aceste sume!

Tăriceanu: Dacă rămânem în această ecuație, riscăm ca acești bani să fie ideologizaţi politic 

Este o mare diferență între a accesa 1/3 din 80 de miliarde de euro sau cel puțin 2/3 din această sumă (să nu ne amăgim că vom trage 100%!). Iar acest lucru nu se poate face prin acțiuni heirupiste ale guvernului Orban sau prin discursuri propagandistice ale dlui Iohannis. Dacă rămânem în această ecuație riscăm ca acești bani să fie prea ideologizati politic și guvernul care va veni după actualul să o ia de la început cu alte planuri. Așa am pierdut mulți bani și mult timp până acum. 

Fiecare guvern a simțit nevoia să mai modifice puțin traseul unei autostrăzi începute de guvernul dinaintea lui sau să mai modifice specificațiile pentru un spital regional pentru ca cei dinaintea lui să nu poată clama că este autostrada sau spitalul lor. Așa am ajuns să batem pasul pe loc.

Tăriceanu: Băieți, am mai fost pe drumul ăsta! Nu vreți să schimbăm?

Văd că și Iohannis & Co merg în aceeași direcție: sunt banii lor, sunt proiectele lor, sunt succesele lor! Băieți, am mai fost pe drumul ăsta, nu vreți să schimbăm?

Nu vreți ca planul pe care îl trimiteți la Bruxelles, voi sau ce guvern l-o trimite, să fie unul acceptat de societate? Nu credeți că în loc de Planul Iohannis ar fi mai sigur să trimitem Planul României?

Dacă puteți să vă desprindeți ochii de pe sondaje și de pe alegeri ar fi bine să vă gândiți la o dezbatere a acestui plan în Parlament, în prezența autorităților locale, a partenerilor sociali și a societății civile (dar civile, nu în civil)! 

Că îi spunem Pact Național de Dezvoltare sau în orice alt fel, el are mult mai multe șanse de a fi dus la bun sfârșit dacă este asumat de toți actorii politici și civici din România! Poate voi credeți că o să fiți la putere pe viață, dar și Ceaușescu a crezut asta chiar și pe 20 decembrie 1989!", a scris preşedintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, pe pagina sa de Facebook.

×
x close