Călin Popescu Tăriceanu a declarat, miercuri, că pentru reuşita proiectului european ideea unei Europe cu două viteze trebuie abandonată.
„Fac parte din acea generaţie alături de generaţia părinţilor mei, care a avut un vis. Acest vis a fost de a ne elibera de constrângerile şi de lanţurile în care ne-a încătuşat comunismul. Aderarea la UE a însemnat pentru aceste generaţii din care fac parte întruchiparea unui vis de deceniu, anume revenirea şi integrarea în rândul ţărilor lumii libere, democratice. Speraţna pentru prosperitate şi libertate, speranţa de liberă exprimare, liberă circulaţie şi liberă întreprindere s-a îndeplinit odată cu aderarea la UE.
Doresc să accentuez necesitatea ca pentru reuşita viitorului proiectului european, ideea unei Europe cu două viteze să fie abandonată. Vrem o Europă care să fie solidară şi să se bazeze pe mai multă coeziune”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.