Potrivit primei sale postări pe blog an, din acest an, ?România se mişcă din inerţie, dar suntem în situaţia în care este de preferat inerţia în locul unor măsuri de stânga fără cap şi coadă. E ca în bancul cu Dorel - când acesta taie curentul la tot cartierul - cu cât guvernul Dorel se apucă mai tarziu de treabă, cu atat pagubele sunt mai mici?.
Fostul premier mai arată că noul guvern nici nu a început să muncească fiind prea ocupat cu negocierea şi împărţirea tuturor funcţiilor ?până la cel de director de la şcoala din Dăbuleni?.
Nu sunt uitate şi gesturile Executivului de a tăia cheltuielile administrative, în timp ce în parallel noii guvernanţi sunt pe cale ?să inventeze? 4 ministere noi.
?Ce pot să spun despre un Guvern care nu are nici cea mai vagă idee în legatură cu politica salarială pe 2009? (un membru al guvernului spunea, la un moment dat, că se vor mari cu 37% salariile profesorilor, altul că nu se poate promite nici o mărire salarială). Ce pot să spun despre un Guvern care a renunţat la toate măsurile concrete cuprinse în Planul guvernului PNL de creştere economică şi locuri de muncş si le-a înlocuit cu sintagme de genul: "eficientizarea structurilor??, mai comentează fostul premier.
Tăriceanu reaminteşte ultimele măsuri pe care le-a promovat în calitate de primministru- menţinerea cotei unice, scăderea CAS-ului, stimulant de 1000 euro pentru firmele care angajează şomeri -, apreciind totodată că există resurse pentru mărirea salariilor bugetarilor în mod responsabil.
?Îmi dau însă seama că mă adresez unui guvern care are 2 mâini stângi, unui Dorel al economiei. Şi atunci, mă rog să înceapă cât mai târziu să muncească? conchide Tăriceanu.
Antena3.ro