Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu aminteşte pe blogul personal de declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu, care ?înfiera minciuna electorală, promisiunile fără acoperire făcute de unii politicieni în legătură cu creşterea salariilor profesorilor?.
Acesta mai scrie că un deputat PDL anunţa că va propune un proiect de lege pentru sancţionarea "minciunilor electorale". Acest proiect prevede modificarea Codului Penal în sensul pedepsirii cu închisoare sau amendă a candidaţilor care induc în eroare alegătorii, în timpul campaniei electorale.
Tăriceanu consideră că aceste declaraţii ar trebui să intre direct pe primul loc într-un Top 10 al tupeului politic?. Chiar cred politicieni ca Traian Băsescu sau respectivul deputat PDL că românii nu îşi amintesc promisiunile electorale pe care le-au făcut cu neruşinare acum mai putin de un an?
Una din aceste promisiuni spunea: ?Vom mări salariile profesorilor cu 50% din prima zi de guvernare!?. Şi nu era singura. Mai erau şi altele?. Fostul premier apreciază că
Traian Băsescu şi politicienii din PDL ar trebui să iasă pe stradă. Şi să îi întrebe pe români, dacă îşi mai aduc aminte de promisiunile făcute în campanie.
?Dacă ar face acest exerciţiu, sunt sigur că nu ar mai îndrăzni să spună ce au spus ieri. Lui Traian Băsescu i-ar fi ruşine să facă paradă de cumpătare şi moralitate în faţa unor profesori cărora le-a promis creşteri salariale de 50%. Iar deputatul PDL de Cluj s-ar gândi de două ori înainte să propună astfel de proiect de legi. Nu de alta, dar primii care vor ajunge la închisoare vor fi şefii lui direcţi, continuând cu majoritatea colegilor de partid?.
În acest context, politicianul liberal arată că arăta încă de acum un an ceea ce a declarat Traian Băsescu şi anume: ?nu vă amăgiţi cu salarii crescute artificial, care vor fi înghiţite de inflaţie.? El consideră că ?Traian Băsescu va plăti decontul acestei minciuni spuse cu bună ştiinţă. La toamnă, electoral. Ceea ce este de intolerabil este modul în care au guvernat şi guvernează în continuare cabinetul Boc-Băsescu.
De minţit, au minţit. Nimeni nu i-a oprit însă ca, odată ajunşi la putere, să vină cu un plan economic anti-criză. Nu pentru a creşte salariile profesorilor cu 50% - pentru că acest lucru era imposibil -, ci pentru ca sute de mii de români să nu îşi piardă locul de muncă, pentru ca zeci de mii de firme să nu se închidă. Această incompetenţă şi rea-voinţă este intolerabilă. În acest caz, orice decont electoral este mult prea mic, pentru preţul uriaş pe care îl plăteşte şi îl va plăti România?, încheie Tăriceanu.
Antena3.ro