"Dacă scopul acestei întâlniri a fost ca Președintele țării să înțeleagă mai mult din programul candidatului, atunci cred că ar fi nimerit ca Iohannis să-i invite și pe Firea, Băsescu, Laufer, Coita sau Călinescu, pentru că și ei sunt candidați, și ei au idei", a scris Tăriceanu pe Facebook.
"Dacă scopul acestei întâlniri a fost ca să-i dea un ultim sprijin pupilului PNL-ist îl anunț pe dl Iohannis că ceea ce face este împotriva legii fundamentale și că toate aceste aceste derapaje le contabilizăm, iar când paharul se va umple suspendarea lui va fi inevitabilă!", a avertizat liderul ALDE.
Tăriceanu, el însuși candidat la Primăria Generală a Capitalei, i-a adresat un mesaj și lui Nicușor Dan.
"Nicușor, susținerea lui Iohannis face tot atât cât o frecție Diana la un picior de lemn! Mai bine vezi ce pot face pentru tine interlopii tăi, pentru că dacă te bazezi pe Iohannis…rămâi în continuare rezervist!", a concluzionat liderul ALDE