Antena 3 CNN Politică Tăriceanu, despre răspunsul la comunicatul Departamentului de Stat al SUA

Tăriceanu, despre răspunsul la comunicatul Departamentului de Stat al SUA

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:45 04 Dec 2017 Modificat la 22:45 04 Dec 2017
o_1c0hkbpce1njs1q2f16dnd4g105n8.jpg

Călin Popescu-Tăriceanu susține că poziţia pe care a exprimat-o împreună cu Liviu Dragnea, preşedintele Camerei, faţă de punctul de vedere al Departamentului de Stat privind legile justiţiei i-a avut ca destinatari pe români.

„Am avut o atitudine care, în principal, este destinată românilor, nu neapărat Departamentului de Stat, dar cine are urechi de auzit, să audă. Cred că şi cei de la Departamentul de Stat probabil că vor fi un pic mai atenţi şi vor trebui să analizeze mai în profunzime şi nu superficial, pe baza nu ştiu căror informaţii, din surse publice sau mai puţin publice, aceste chestiuni”, a spus preşedintele ALDE, luni seară, la Antena 3.

Vă amintim că Liviu Dragnea şi Călin Popescu Tăriceanu au semnat, pe 28 noiembrie, o poziţie comună faţă de comunicatul transmis de Departamentul de Stat al SUA, transmiţând că dezbaterile, deciziile şi voturile din Parlament se desfăşoară în numele suveranităţii poporului şi nu pot face obiectul niciunei forme de presiune.

Citiți și:

Călin Popescu-Tăriceanu, la Sinteza zilei: Un miting de susținere mi se pare absolut inutil

×
x close