Antena 3 CNN Politică Tăriceanu: Cred în datoria acestui Guvern de a duce angajamentele la bun sfârşit

Tăriceanu: Cred în datoria acestui Guvern de a duce angajamentele la bun sfârşit

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 17:16 04 Mar 2014 Modificat la 17:16 04 Mar 2014
Tăriceanu: Cred în datoria acestui Guvern de a duce angajamentele la bun sfârşit
Fostul premier, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marţi, la Palatul Parlamentului, că va vota noul Guvern.

"Am venit să dau votul meu pentru Guvern, pentru programul de guvernare, consecvent fiind cu ce am declarat în urmă cu o săptămână şi anume că ruperea USL-ului mi se pare o mare greşeală politică şi în acest fel noi contribuim din nou la zdruncinarea încrederii cetăţenilor în alegerea pe care au făcut-o", a spus Tăriceanu.

Acesta susţine că "cetăţenii care şi-au dat votul pentru Uniunea Social Liberală au dreptul să creadă într-un un viitor mai bun".

"Cred în datoria acestui Guvern de a duce angajamentele la bun sfârşit, lucru pentru care m-am hotărat să dau votul meu pentru învestirea noului Guvern", a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

El a precizat că, din câte ştie, există o intenţie similară şi la alţi foşti colegi liberali de a vota Cabinetul Ponta III.

Noul cabinet Ponta III dă astăzi testul în Parlament şi vrea să obţină votul de învestitură.

Ponta are nevoie de 288 de voturi pentru învestirea guvernului şi se bazează pe sprijinul PSD, PC, UNPR, UDMR şi al minorităţilor naţionale.

×
x close