Copreşedintele ALDE Călin Popescu-Tăriceanu şi preşedintele PSD, Liviu Dragnea, au anunţat luni că vor participa împreună la consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis.
PSD şi ALDE au semnat, luni, la Palatul Parlamentului, un protocol de guvernare.
"La viitoarele consultări, am discutat cu colegii din PSD şi având în vedere semnarea acestui protocol, în acest moment, noi vom participa împreună la consultările pe care preşedintele le va organiza pentru stabilirea prim-ministrului", a declarat Tăriceanu după semnarea Protocolului de guvernare.
La rândul său, Liviu Dragnea a precizat că îl va informa pe preşedintele Iohannis de acest fapt.
"O să îi trimitem preşedintelui, după această conferinţă de presă, o scrisoare în care o să îl anunţăm în mod oficial de constituirea acestei coaliţii. O să trimitem şi textul protocolului şi o să-l informăm că mergem împreună şi o să mergem miercuri la ora 11,00, când este invitat PSD", a spus Dragnea.
Întrebat ce se va întâmpla dacă şeful statului va refuza propunerea PSD-ALDE, Dragnea a răspuns: "De foarte mult timp primesc întrebări care se bazează pe reaua credinţă a preşedintelui. Noi ne bazăm în continuare pe buna credinţă a preşedintelui şi că va înţelege lucrul ăsta".