Antena 3 CNN Politică Tărăcilă ar putea rămâne preşedinte interimar la Senat

Tărăcilă ar putea rămâne preşedinte interimar la Senat

2 minute de citit Publicat la 14:46 28 Oct 2008 Modificat la 14:46 28 Oct 2008
Tărăcilă ar putea rămâne preşedinte interimar la Senat
Social-democraţii au luat în calcul varianta mulţumirii cu Doru Ioan Tărăcilă ca preşedinte interimar al Sentului, în cazul în care atât candidatul lor, Ilie Sârbu, cât şi rivalul său pentru şefia acestei camere legislative, liberalul Radu Câmpeanu nu vor reuşi să întrunească cele 67 de voturi necesare pentru înregistrarea majorităţii calificate.
Şansele alegerii unui nou preşedinte al Senatului sunt foarte mici. Proximitatea alegerilor parlamentare nu dă ghes parlamentarilor să se prezinte la lucrări, iar raportul politic de forţe existent face dificilă obţinerea unei majorităţi calificate, totul depinzând de poziţia PD-L.
Alegerile de marţi au loc ca urmare a demisiei din funcţia de preşedinte al Senatului a lui Nicolae Văcăroiu, dupa ce acesta a fost validat de Parlament la şefia Curţii de Conturi. Interimatul este în prezent asigurat de PSD-istul Doru Ioan Tărăcilă .
Cheia jocului, la PD-L şi PRM
Până la această oră, există două candidaturi oficiale, cea a lui Ilie Sârbu de la PSD şi Radu Câmpeanu de la PNL. Nu este exclusă însă anunţarea de către grupul UDMR a propriului candidat, numele vehiculat fiind acela al senatorului Gyorgy Frunda.
Matematic, o simplă numărătoare a voturilor demonstrează că acest proces va fi dificil, chiar imposibil în cazul în care cvorumul de şedinţă nu va fi întrunit.
Cu PD-L care a anunţat nu doar că nu va propune niciun candidat, dar şi că nu va participa în niciun fel la vot, Ilie Sârbu nu se poate baza decât pe voturile aliaţilor din PC şi pe cele câteva ale senatorilor independenţi. În total puţin peste 55 de voturi, o cifră insuficientă însă pentru a câştiga încă din primul tur, în condiţiile în care este nevoie de 67 de opţiuni exprimate în favoarea sa.
Îndatoraţi senatorilor PD-L pentru sprijinul acordat realegerii lui Corneliu Vadim Tudor ca vicepreşedinte al Camerei Superioare a Parlamentului, cei 13 aleşi ai PRM ar putea adopta o poziţie similară de neimplicare în această cursă de orgolii.
La rândul său, Câmpeanu are mari şanse să prindă turul doi, el putându-se baza în prima rundă pe cele 26 de voturi ale grupului liberal, dar şi pe cele 10 voturi ale aliaţilor de guvernare din UDMR în actul secund.
Revanşa aripii Iliescu
Anunţul PD-L de neparticipare la vot, şi implicit imposibilitatea obţinerii unei majorităţii calificate a făcut ca în cercurile social-democrate să fie vehiculată varianta păstrării lui Tărăcilă ca interimar la şefia Senatului de-a lungul puţinului timp care mai rămas din această sesiune legislativă. Potrivit unor surse din cadrul PSD, o asemenea alternativă ar scuti partidul şi de vreo surpriză neplăcută din partea PD-L care s-ar putea răzgândi în ultimul moment.
Totodată, acest scenariu vine ca o mănuşă celor care au susţinut la nivelul grupului grupului candidatura lui Tărăcilă, apropiat cercurilor lui Iliescu şi Tărăcilă, împotriva lui Sârbu, sprijinit de liderul PSD, Mircea Geoană. În cazul în care nu ar fi întrunite condiţiile pentru alegerea unui nou preşţedinte al Senatului, partizanii lui Tărăcilă vor avea şansa să invoce Regulamentul acestei camere pentru a păstra situaţia de interimat şi astfel a-şi lua revanşa pe plan intern în faţa lui Geoană.
Marius Vulpe, Antena3.ro

×
TOP articole
x close