”Din punctul meu de vedere, doamnele sunt cele mai serioase în toate, cele mai muncitoare, cele mai organizate, dar în politică, în mod deosebit, doamnele sunt cele mai serioase”, a declarat Eugen Bejinariu, parlamentar PSD Suceava.
Peste 600 de femei au fost prezente la Consiliul Politic al Organizației de Femei a PSD Suceava, condusă de Larisa Blănari, cea care va candida pentru Parlamentul European la alegerile din 9 iunie.
”Este, de fapt, încununarea muncii mele de un an și un pic de zile, moment în care am considerat important să ne întâlnim în număr de 600 de doamne, la Suceava, pentru a ne alege Biroul județean.
Vrem să fim portavocea PSD la nivel de județ, pentru că nouă, doamnelor, oricum ne place să vorbim și consider că este important să vorbim și despre PSD, pentru că, de fapt, vorbim despre calitatea vieții noastre”, a declarat Larisa Blănari.
”Aici, organizația județeană a decis să trimită în Parlamentul European o femeie pentru alegerile europarlamentare ce vor avea loc în luna iunie. O femeie puternică, harnică, o femeie ce își iubește foarte mult familia.
Vreau să le transmit la muți ani tuturor doamnelor și domnișoarelor din județul Suceava, din întreagă țară, vreau să le urez o primăvară frumoasă, plină de bucurii, iubire, fericire și numai bine”, a transmis Natalia Intotero, ministrul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse.
În cadrul evenimentului au fost aleși membri pentru Biroul Organizației Județene, din care fac parte 19 femei vicepreședinte.
”Primul lucru și prima condiție este să ne dorim, apoi să venim și să ne cerem drepturile pentru că avem nevoie de femei competente”, a spus și Carmen Elena Nastasă, președinte OFSD Neamț.
Totodată s-a constituit Comitetul Politic Județean al doamnelor, din care fac parte președintele de organizații locale, primărițele, dar și doamnele din Parlament și din Consiliul Județean.
Material susținut de PSD