Antena 3 CNN Politică Susținătorii lui Ciolacu, Ciucă, Geoană și Lasconi răspund întrebărilor, la dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament

Susținătorii lui Ciolacu, Ciucă, Geoană și Lasconi răspund întrebărilor, la dezbaterea Antena 3 CNN de la Parlament

Andreea Ştefan 35 minute de citit Publicat la 21:01 19 Noi 2024 Modificat la 12:58 20 Noi 2024
dezbatere antena 3 cnn 19 noiembrie 2024 (1)
Dezbatere Antena 3 CNN, 19 noiembrie 2024. Foto: Robert Kiss
26 Update-uri
Afișează

Întrebare Mihai Gâdea pentru susținători: Cu cine să nu voteze românii?

20 Noi

Întrebare Mihai Gâdea, jurnalist Antena 3 CNN: Cu cine să nu voteze lumea și de ce să voteze candidatul dvs.?

Robert Sighiartău (PNL): De ce Nicolae Ciucă? Pentru că este un om cu frica lui Dumnezeu, este un familist, este un patriot, este un om care și-a pus toată viața în slujba țării, a fost trei decenii militar român, pentru că are studiile făcute la timp, pentru că a fost șef de promoție și, da, vorbește și engleză, spre deosebire de contracandidatul Marcel Ciolacu. Și ați spus și de ce să nu-l voteze pe domnul Ciolacu, nu? Din punctul meu de vedere, oameni buni și dragi români, situația este extrem de complicată. Ne aflăm totuși, chiar dacă suntem într-o competiție electorală, într-un context complicat. Ieri, Ucraina a luat decizia de ataca Rusia cu aceste rachete cu rază lungă. Așadar, contextul este extrem de complicat. Știu că sunteți dezamăgiți, știu că PNL a făcut greșeli, dar, în contextul actual, dintre toți candidații care s-au afișat la start, și sunt 13, cred că cel mai pregătit, cel mai potrivit în acest moment este domnul general Nicolae Ciucă.

Lucian Romașcanu (PSD): Eu atât vreau să spun. Militarii sunt extrem de importanți și domnul Ciucă a fost șeful Armatei Române. Am și eu dubiile mele despre un președinte militar, cu tot respectul pentru militari. Vreau să spun așa și vedeți cine și cum se poziționează. Eu n-aș vota, și aș îndemna pe toată lumea să nu voteze iarăși cu respectul celor care au ales până în acest moment să meargă în direcția cu pricina, nu l-aș vota pe George Simion. Ideea este că mesajele, poziționarea, tot ceea ce se definește ca valoare pentru domnul Simion este dincolo de orice acceptabilitate din partea unor partide care se doresc pro-occidentale, pro-euroatlantice. Și n-aș mai vota-o pe Lasconi, pentru că nu știe exact cu degetul pe hartă unde-s țările și capitalele. Nu l-aș vota pe domnul Geoană, pentru că sună a gol și reprezintă ceva ce a fost și nu mai este. De ce l-aș vota pe Marcel Ciolacu? Din aceleași motive pe care le-am mai spus și cu alte ocazii, și personal, și profesional, pentru că este un om competent. Este un om credincios. Este un om care are doza maximă de patriotism și este un om care a fost în pozițiile pe care le-a ocupat un om de stat, iar aceste discuții pe care le-a avut cu șeful NATO, cu șeful guvernului francez, cu premierul Marii Britanii, cu președintele Trump, astea sunt acțiuni de om de stat.

Tudor Mușat (echipa Mircea Geoană): Cu cine să nu voteze românii? Cu minciuna, cu minciuna PSD. Domnul Ciolacu, acum câteva zile, „nu am fost pe Rivieră”. Admis de domnul Ciolacu - minciună. „Am fost cu linie comercială” - admis, minciună Domnul Ciolacu. „E alt Ciolacu”, asta v-a spus vouă, românilor, că e un alt domn Ciolacu. Nu-l cunosc. E o coincidență de nume. E un alt domn care și-a implicat partidul în escrocheria Nordis de la care au suferit atâția români. Iar domnii Romașcanu și domnul Manole fac glume în seara asta. (...) Românii au suferit de pe urma acestui scandal imobiliar, iar dânșii fac glume despre imobile. Noțiunea că e alt Ciolacu arată că-și bat joc de români, crezându-i naivi și creduli. Cu cine ar trebui să voteze? Cu cei care promit predictibilitate, competență și să nu mai avem cea mai mare inflație din Uniunea Europeană, cel mai mare deficit din Uniunea Europeană, facturi duble anul viitor, pentru că iau în serios românii și nu-i cred proști. Că e alt Ciolacu, nu-l cunosc. Să-l găsească dânșii și apoi să se ascundă în spatele intereselor de partid pentru a se apăra. Este absolut inacceptabil și românii trebuie să aleagă altă cale, calea independentă.

Ștefan Pălărie (USR): Au mai rămas 4 zile și câteva ore până se vor deschide secțiile de votare duminică dimineața, pentru un moment care va fi extrem de important pentru România. Și mă gândesc la cei din spatele ecranelor, care poate se uită la noi și încă sunt nehotărâți. Mâine dimineață, poate mulți dintre ei, la șase, vor pleca, se vor trezi acasă și vor părăsi casa ca să meargă din nou la locul de muncă, deși România are cea mai mare impozitare pe muncă față de alte state europene. Cu toate astea, ei sunt cei care fac România să meargă și să se miște zilnic. Ori oamenii ăștia vor avea duminică, și o spun cu tot sufletul, o spun ca român, o spun ca părinte și o spun ca profesor al tinerei generații, vor avea două misiuni foarte mari. Una să ferească România de pericolul extremist care este alimentat în continuare de cisterna rusească și, de asemenea, și să o ferească sau să o protejeze exact ca pe proprii copii, așa cum poate bunicii lor au făcut-o pe front sau alții în rezistența din munți, dar separat de ei. Trebuie să mai țină cont că tot duminică mai au în mână puterea. Toți indecișii au puterea de a alege viitorul președinte al României. Și pe cine să nu aleagă? Aș zice să nu aleagă, dacă sunt sătui de modul în care statul i-a tratat, nici pe PSD-istul de domnul Marcel Ciolacu, nici pe PSD-istul galben, Nicolae Ciucă, nici pe PSD-istul periculos, galben, domnul Simion. Să aleagă un om care va lupta cu toată puterea sufletului pentru ei, pentru cei din spatele televizoarelor, pentru români, și va lupta pentru o Românie cu adevărat pentru toți, nu doar pentru unii.

Întrebare Mircea Badea pentru echipa lui Mircea Geoană

20 Noi

Întrebare Mircea Badea, jurnalist Antena 3 CNN: Tot pe partea de prestație publică, pentru că l-am văzut pe dl. Geoană întrebat de doamna Oana Zamfir și de domnul Adrian Ursu. Nu am înțeles întrebarea, dar am văzut reacția domnului Geoană. Era foarte nervos. În situații din acestea incomode, un președinte se confruntă cu tot felul de situații, pe domnul Geoană îl țin nervii?

Alina Achim (echipa Mircea Geoană): Este o persoană foarte calmă în pofida a ceea ce ați putea dvs. crede în urma acelui episod de la Antena 3. Faptul că este o persoană calmă cred că a dovedit-o pe parcursul carierei și, mai ales, în ultimii 5 ani. Dacă s-ar fi enervat la fiecare discuție în contradictoriu sau cu oameni pe care nu-i plăcea, ca secretar general adjunct al NATO nu cred că ar fi făcut o figură bună și, totuși, mandatul i-a fost prelungit de două ori. Eu cred că da, îl țin nervii.

Întrebare Mircea Badea pentru USR

20 Noi

Întrebare Mircea Badea, jurnalist Antena 3 CNN: De unde credeți că i se trage Elenei Lasconi această admirație nețărmurită pentru Traian Băsescu?

Diana Buzoianu (USR): N-are nimic de-a face cu dl. Băsescu, are de-a face cu adevărul. Domnul Geoană va pierde întotdeauna în fața dl. Traian Băsescu, oricât de nervos va fi întrebând de dl. Băsescu. Dl. Băsescu nici măcar nu candidează și obsesia dl. Geoană a fost ca la o întrebare adresată dnei. Lasconi să întrebe de dl. Băsescu. 

Mircea Badea, jurnalist Antena 3 CNN: Doamna Lasconi crede că PSD pune generali adjuncți la NATO?

Ștefan Pălărie (USR): Dna. Lasconi crede altceva și a adresat-o sub forma unei înțepături la adresa dlui. Geoană, și anume că dacă ai scoate din CV-ul dlui. Geoană toate funcțiile publice pe care le-a ocupat fiind nominalizat și propus de PSD, n-ar mai rămâne cu mare lucru în acel CV.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PSD

20 Noi

Întrebare Ana Maria Roman, jurnalist Antena 3 CNN: Ieri, dl. Ciolacu declara că știe, într-o proporție de 99%, că nu va intra cu Simion în turul doi, dar nici cu Nicolae Ciucă. Pe ce vă bazați și cu cine veți intra în turul al doilea?

Lucian Romașcanu (PSD): Asta este analiza personală a dl. Ciolacu, a și mărturisit că este analiza dumnealui personală.

Ana Maria Roman, jurnalist Antena 3 CNN: Dar ați avut astăzi o întâlnire, mă gândesc că a și argumentat-o.

Lucian Romașcanu (PSD): Strategia a fost de a ne prezenta cât mai bine și de a lua cât mai multe voturi, firește, și în turul unu, și la parlamentare și să câștigăm președinția.

Ana Maria Roman, jurnalist Antena 3 CNN: S-a vorbit despre voturile care vor veni din Diaspora pentru dl. George Simion.

Lucian Romașcanu (PSD): Eu cred că avem niște mesaje pentru Diaspora și vor mai fi întâlniri și discuții, printre care și duba cetățenie pentru românii din Spania ș.a.m.d. Eu cred că voturile nu vor mai merge cum credem noi că vor merge către dl. Simion, pentru că va trebui Disapora, cred eu, ar fi de mers în zona în care a mers diaspora moldovenească, care a mers pro-europeni. 

Ana Maria Roman, jurnalist Antena 3 CNN: Pe care scenariu mergeți acum pentru turul al doilea?

Lucian Romașcanu (PSD): Toate sondajele pe care le avem și pe care le aveți arată contracandidații cu o marjă de eroare. 

Întrebare Antena 3 CNN pentru USR

20 Noi

Întrebare Sabrina Preda, jurnalist Antena 3 CNN: Ați atacat de multe ori candidatul PSD pentru că a recunoscut că face meditații la engleză și economie. Având în vedere vulnerabilitățile clare pe care Elena Lasconi le are pe politică externă și pe securitate, face sau nu face meditații pe aceste domenii?

Diana Buzoianu (USR): Nu are nevoie pentru că este singurul candidat care va lua deciziile de bună-credință pentru România și să știți că oricâte meditații că oricâte meditații ar face dl. Ciolacu, buna-credință nu se predă la meditații. 

Sabrina Preda, jurnalist Antena 3 CNN: Dvs. considerați că dna. Lasconi nu are nevoie de niciun fel de pregătire pe aceste domenii în acest moment, având în vedere declarațiile pe care le-a făcut și despre art. 5 al Alianței Nord Atlantice și despre Consiliul de Securitate al ONU?

Ștefan Pălărie (USR): Există astfel de discuții, există astfel de întâlniri de pregătire și față în față, și la distanță.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PSD

20 Noi

Întrebare Andreea Dumitrache, jurnalist Antena 3 CNN: Marcel Ciolacu s-a angajat aici, pe această scenă, că o să schimbai destinația pentru vila din Aviatorilor, să nu mai fie reședință pentru un fost președinte de stat. N-ați făcut-o. De ce? Premierul Marcel Ciolacu însuși a spus că va desecretiza lista, devizul total cu acele cheltuieli să vedem ce și-a dorit beneficiarul, dl. Iohannis, de 9 sau 7 milioane de euro. N-ați făcut-o. De ce? Veniți cu acele comisii de anchetă când Parlamentul își termină activitatea pe data de 21 și premierul a spus că, dacă vrei să îngropi ceva, faci o comisie., când puteați să faceți ceva concret. De ce nu le-ați făcut?

Lucian Romașcanu (PSD): S-a început procesul. S-au dat hotărârile necesare. S-au făcut publice devizele de până acum.

Andreea Dumitrache, jurnalist Antena 3 CNN: Nu, dl. Romașcanu. Banii nu s-au dat, n-am văzut devizul, n-am văzut decât banii alocați, aceia care au intrat doar până acum.

Lucian Romașcanu (PSD): O primă sumă am văzut-o și eu, ca și dvs., 3 mil. de euro, nu știu cât, care erau cu devize în spate. Mai departe, vor urma și se vor desecretiza. Cu certitudine, nu va putea fi dată unui șef de stat și poate că rămâne să schimbăm destinația.  Există declarații în spațiul public, și una foarte fermă a dl. Ciucă, candidat propus de dl. Iohannis, care a spus că nu se va muta niciodată dl. Iohannis acolo.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PNL

20 Noi

Întrebare Gina Vacariu, jurnalist Antena 3 CNN: Nu am văzut în programul dvs de guvernare, și nici în programul dl, Ciucă, niște măsuri concrete pentru scăderea prețurilor în România. Fac referire la un demers pe care l-a făcut Antena 3 CNN în exclusivitate. În urmă cu două luni, ne-am dus în același magazin, am luat aceleași produse, aceleași mărci și le-am comparat astăzi. Pâinea s-a scumpit cu 1,5 lei sau aproape 2 lei. Un kg de carne de pui s-a scumpit cu 4 lei într-o singură lună. Un balsam de rufe s-a scumpit cu 5 lei. Untul s-a scumpit cu 1 leu. Ce soluții are PNL să scadă prețurile în România, pentru că îl atacați pe Ciolacu că a dus țara la cea mai mare inflație din Europa?

Robert Sighiartău (PNL): Eu cred că soluția pentru România înseamnă economie de piață, antreprenori puternici, reducerea cheltuielilor statului, pentru că o grămadă de bani se duc în tot ceea ce înseamnă funcționarea statului și agențiilor care nu fac nimic. Cred că soluția este creșterea puterii de cumpărare, iar pentru asta trebuie scăzută inflația. Pentru asta trebuie să rezolvăm cea mai mare problemă, deficitul comercial pe care îl are în acest moment. Trebuie să rezolvăm problema alimentelor de bază, pentru că am ajuns să importăm inclusiv lapte, carne de porc și multe alte alimente pe care ar trebui să le producem în România. Toate acestea se pot face prin soluții liberale. Ce înseamnă soluții liberale? Să susținem antreprenorii, micii producători, agenții economici. Cum se face asta? În primul rând, nu scăzând pragul la microîntreprinderi, nu omorând oamenii de afaceri cu impozite noi. (...) Uitați-vă în județele conduse de liberali. 

Gina Vacariu, jurnalist Antena 3 CNN: Vă reamintesc că aveți ministrul de Finanțe și ați crescut taxe în acest an, TVA-ul, ați pus taxe pe petrol și gaze, pe bănci, ați crescut mai multe cote de TVA și ați triplat unele impozite pentru firme.

Robert Sighiartău (PNL): Eu am votat împotriva acelor măsuri și dl. Marcel Ciolacu, când a propus acel pachet, a zis așa: România se află într-o perioadă grea d.p.d.v. economic și această povară trebuie împărțită între stat și privat. A impus biruri și taxe asupra privatului și a spus că face restructurări în ceea ce privește statul român. N-a făcut restructurări, dimpotrivă, a angajat și mai mulți oameni.

Gina Vacariu, jurnalist Antena 3 CNN: Nu v-am văzut să protestați la nivel de Guvern.

Întrebarea lui Mircea Mîndrescu pentru toate partidele

20 Noi

Întrebare Mircea Mîndrescu, fost comandant NATO la Lisabona: Cine va fi consilierul pentru securitate al președintelui României în situația în care cei pe care îi reprezentați vor fi aleși, pentru că, din data de 22, acel consilier va trebui să arate, să-l sfătuiască, să lupte, să acționeze împreună cu președintele pentru implementarea Poliției de Securitate a țării?

Sorin Cîmpeanu (PNL): Eu cred că generalul Ciucă, în poziția de candidat este privilegiat, pentru simplul motiv că a fost 5 ani șef al Statului Major al Apărării, că a lucrat în acest mediu, a participat la reuniunile Consiliului Național de Securitate al țării și sunt absolut convins, fără să numesc cu nume și prenume cine va fi consilierul pe securitate, că generalul Ciucă va putea să reprezinte România.

Tudor Mușat (echipa Mircea Geoană): Consilierii se numesc după ce președintele este ales și e important, pentru că atâta timp în această dezbatere vorbim despre funcția domului Bolojan, când, de fapt, această întrebare nu este relevantă la acest moment când ne alegem președintele.

Ștefan Pălărie (USR): Există mai multe nume la dna. Lasconi, numai că nu o să vă dăm un nume în seara aceasta. (...) Sunt oameni care predau studii de securitate la cel mai înalt nivel, fie în România, fie în străinătate. 

Lucian Romașcanu (PSD): Este, evident, cu mult sens întrebarea. Nu pot eu să spun, pentru că nu am avut eu această discuție cu dl. Ciolacu. Pot să spun doar atât: avem resursele necesare... și dvs. puteți fi. Generali care au fost în misiuni în străinătate și care au experiența necesară. Pot să vă spun că nu va fi dl. Ciucă.

Întrebare Antena 3 CNN pentru toate partidele

20 Noi

Întrebare Sabina Iosub, jurnalist Antena 3 CNN: Care este cea mai mare gafă pe care a făcut-o în această campanie candidatul pe care îl reprezentați? Nu există varianta de răspuns „nu”, pentru că absolut toți candidații au gafat pe subiecte diferite.

Robert Sighiartău (PNL): În orice campanie există vulnerabilități sau metode prin care adversarii amplifică o greșeală a uni candidat sau altul. Au fost mai multe filmulețe care au circulat, cu o anumită ironie, care, de fapt, era o chestiune cu tâlc, care a fost interpretată de toți ceilalți contracandidați și pusă pe TikTok și pe alte rețele. 

Mihai Gâdea: Haideți să întrebăm și care este gafa preferată.

Tudor Mușat (echipa Mircea Geoană): Pot începe eu. Urarea de sănătate pentru regele Mihai. Asta să ne fie problema. Dacă aceasta este cea mai mare problemă a viitorului președinte al României și altfel are toate competențele și cunoștințele job-ului, asta să fie problema.

Mihai Gâdea: Gafa preferată a doamnei Lasconi. Aveți?

Ștefan Pălărie (USR): Există gafe pardonabile și gafe impardonabile. (...) Nu, nu am.

Mihai Gâdea (către Robert Sighiartău): Care este gafa dvs. preferată făcută de Elena Lasconi?

Robert Sighiartău (PNL): Sunt mai multe. Pe politică externă, pentru că acolo am văzut că îi lipsește cu desăvârșire, deși face parte din atribuțiile cele mai importante ale unui președinte. A fost acea întrebare a unui jurnalist de la Europa Liberă cu ce rol are Turcia în NATO și Lasconi spunea că Turcia nu lasă vapoarele să treacă în partea cealaltă. Aia mi-a plăcut cel mai mult.

Diana Buzoianu (USR): Dar măcar a putut să înțeleagă un pic întrebarea, spre deosebire de domnul Ciucă, care are probleme în acest sens.

Ștefan Pălărie (USR): Eu cred că e mai gravă gafa domnului Geoană, care dă teritorii din partea Ucrainei Rusiei într-o modalitate în care, poate dumnealui este expert în NATO, dar, în schimb, caracterul ne trădează.

Mihai Gâdea (către Lucian Romașcanu): Care e gafa preferată a dl. Ciolacu?

Lucian Romașcanu (PSD): Ne mai încurcăm la nume. Asta e, nu poți să... Adică ce să zicem?

Robert Sighiartău (PNL): Eu cred că cea mai mare gafă a dl. Ciolacu este să spui că stai într-un apartament cu chirie, în 64m², și să plătești 25.000 euro până la Monte Carlo, asta chiar e gafă.

Florin Manole (PSD): Dacă suntem la capitolul gafele celorlalți, sigur pot să vă spun și o gafă recentă a domnului general Ciucă. A spus că este o problemă faptul că domnul premier Marcel Ciolacu a vorbit cu Donald Trump la telefon în cursul zilei de astăzi.

Întrebare Antena 3 CNN pentru echipa lui Mircea Geoană

20 Noi

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: Într-o apariție publică, dl. profesor Dumitru Borțun, care este cel mai puternic susținător al lui Mircea Geoană, într-o apariție publică, a adresat mai multe critici la adresa dl. Geoană. A vorbit despre plagiat: „Este grav, este o greșeală. Plagiatul este un furt.” A vorbit despre caracterul mesianic al dl. Geoană: „Îl simt și eu câteodată.” A vorbit despre parteneriatul civil, spunând că dl. Geoană nu a vorbit pe această temă și a vorbit și despre gafe, spunând că nu doar gafele explică această scădere în sondaje. Acestea sunt principalele motive pentru care Mircea Geoană riscă să nu intre în turul doi al prezidențialelor?

Alina Achim: Nu, nici vorbă. Trebuie să spunem foarte clar că opiniile dl. Borțun sunt opiniile dl. Borțun. Eu nu împărtășesc toate aceste opinii. Nu din aceste cauze a scăzut Mircea Geoană în sondaje. Principala cauză pentru care nu numai că a scăzut în sondaje, dar noi nu am putut niciodată să facem ceea ce dl. Manole și-a dorit la început să facem și apoi a schimbat cursul dialogului, respectiv să prezentăm programele. Unul dintre motivele pentru care nu am putut să avem o discuție constructivă, să explicăm românilor ce anume poate Mircea Geoană să aducă este pentru că am răspuns încontinuu la atacuri ca acestea legate de plagiat și ca multe altele mult mai fanteziste. 

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: Considerați că dl. Geoană are un caracter mesianic? 

Alina Achim: Nu, nu, nu. (...) Nu înțeleg această remarcă, nu cred că Mircea Geoană are un caracter mesianic, dar cred că are un caracter foarte puternic, cred că are o putere de muncă extraordinară și cred că are puterea să inspire o grămadă de oameni.

Tudor Mușat: Să nu uităm că aceste sondaje, deseori contradictorii, nu arată cum va vota poporul român. (...) Dacă ne uităm dincolo de sondajele care se contrazic, toate argumentele raționale spun că dl. Geoană ia din toate bazinele electorale, ca independent răspunde nevoilor românilor de a nu avea interese de partid și este cel mai probabil să îl scoată pe Simion din turul doi.

Întrebare Antena 3 CNN pentru USR

20 Noi

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: Întrebat dacă s-a întâlnit cu Traian Băsescu, în ziua în care s-a retras din cursa prezidențială, Ludovic Orban nu a negat. A spus: „Cu cine mă întâlnesc în particular este problema mea.” A vorbit Elena Lasconi cu Traian Băsescu ca s-l convingă pe Ludovic Orban să se retragă din cursa prezidențială?

Ștefan Pălărie: Nu. Repet un pic din ce am spus mai devreme, faptul că Ludovic Orban probabil că s-a consultat și cu alți oameni, probabil că s-a consultat cu dl. Tomac, dar nu a existat nicio discuție între Elena Lasconi și Traian Băsescu.

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: E adevărat că Elena Lasconi i-a oferit poziția de premier lui Ludovic Orban în schimbul retragerii din cursa prezidențială?

Ștefan Pălărie: Nu. Vă răspund cât se poate de sincer, pentru că am făcut parte, parțial, din niște discuții. Nu a existat așa ceva niciodată.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PNL

20 Noi

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: Dani Mocanu, trimis în judecată pentru trafic de persoane și proxenetism, a scos o manea de susținere pentru Nicolae Ciucă. Citez: „Singurul dintre generali/ Decorat de americani/ Pe buletinul de vot eu nu am rival/ Nicolae Cucă, general”. Pe grupurile unei organizații PNL din București a apărut următorul mesaj, făcând referire la acest clip: „Va fi sponsorizat cât să-l vadă destul de multă lume. De capitolul video se ocupă echipa specializată, contractată de la PNL național. Ca urmare, e bine să lăsăm specialiștilor să se ocupe de ceea ce sunt plătiți să facă.” Cine de la PNL l-a contactat pe Dani Mocanu, trimis în judecată pentru trafic de persoane și proxenetism, și cât a plătit PNL pentru acest clip de susținere?

Robert Sighiartău: Am văzut şi eu postarea unei colege jurnaliste care spunea că trebuie sponsorizat clipul. Este un fake 100% şi chiar l-am denunțat astăzi.

Echipa PNL, echipa de campanie prezidențială nu a comandat niciun fel de manea sau astfel de publicitate, dimpotrivă.

Până la urmă în România fiecare este liber să susţină orice candidat. Asta este opinia domnului Mocanu pe care o respectăm. Nu avem niciun fel colaborare cu dânsul. Brătienii nu ascultă manele, nici eu nu ascult manele şi nici domnul Ciucă nu are această preferință.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PSD

19 Noi

Întrebare Cătălina Porumbel, jurnalist Antena 3 CNN: În presă au apărut stenograme de la întâlnirea din această după-amiază de la Vila Lac, între Marcel CIolacu și liderii PSD. Potrivit acestor stenograme, dl. Ciolacu spune: „Atacul la adresa mea va continua, este doar începutul. Ei nu au nicio soluție, așa că aruncă cu noroi. Pe mine mă duce ficatul.” Ce știe PSD despre ce va urma în această campanie, de Marcel Ciolacu se teme că o să îl doară rău ficatul?

Florin Manole: Nu a zis nimeni că o să-l doară ceva sau altceva, dar dacă ne uităm cu toții, cred că vedem o campanie care a fost excesiv dusă pe atacuri ale unora dintre candidați către alți candidați. Excesiv dusă pe teme personale. Și foarte puțin în campania asta s-a discutat despre programe reale, idei sau proiecte pe care fiecare partid să e propună în spațiul public. Da, avem convingerea că stilul ăsta va continua dinspre celelalte partide către noi. (...) M-aș aștepta, de exemplu, pentru că tot văd că USR are apetit pentru dialog, la discuții despre de ce Câmpulung este pe locul 53 la tragerea de fonduri europene.

Diana Buzoianu (USR): Să vină dl. Ciolacu la o dezbatere cu Elena Lasconi, că până acum a fugit, și vom avea dialogul.

Florin Manole: Toată raportarea asta la PSD, când tocmai v-am spus acum 3 secunde că Lasconi se laudă public cu faptul că este campioană la atragere de fonduri europene și, raportat la populație, atragerea de fonduri europene reușită de orașul pe care îl conduce o pune pe locul 53. Știți un singur proiect să-l numiți acum, aici, pe fonduri europene, finalizat de Lasconi în ultimii 4 ani și puțin de mandat? 

Diana Buzoianu (USR):50 km de canalizare și electricitate, lucru pe care dvs. nu l-ați putut face cu primarii în 10 ani.

Întrebare Antena 3 CNN pentru USR

19 Noi

Întrebare Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN: La fiecare apariție publică, Elena Lasconi merge din greșeală în greșeală în temele de politică externă și de securitate. Nu se găsește nimeni din USR să o inițieze pe Elena Lasconi în aceste subiecte care reprezintă elementele fundamentale pentru mandatul unui președinte al României? 

Ștefan Pălărie: Elena Lasconi este un om extrem de puternic. Poate că nu este perfect, așa cum nimeni nu cred că este prefect. Se tot spune, am auzit inclusiv această critică, că ar fi o pălărie prea mare pentru domnia sa. A conduce o țară este o pălărie prea mare pentru oricine de aici. Omul acesta este un om al cetățenilor sau este un om al diferitelor grupuri de interese? Am toată încrederea că Elena Lasconi, ajunsă la Cotroceni, va avea o echipă de consilieri. O parte din acești consilieri sunt oameni pe care îi cunosc și eu, dar care nu au dorit să le fie divulgate numele. Oamenii aceștia, ca o echipă, vor întoarce Cotroceniul spre cetățeni, mausoleul acela plin de praf se va transforma într-un loc al dialogului, iar Elena Lasconi va lua cele mai bune decizii pentru țară și pentru noi, cetățenii.

Diana Buzoianu: Diferența uriașă între Elena Lasconi și restul candidaților este că ea va sta de pază pentru români și pentru drepturile lor, în timp ce restul vor sta de șase pentru hoții, pilele și cunoștințele lor.

Întrebare Antena 3 CNN pentru PNL

19 Noi

Întrebare Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN: Astăzi marcăm 1000 de zile de la invazia brutală și ilegală a Rusiei în Ucraina. De ce preferă generalul cu patru stele, dl. Nicolae Ciucă, să poarte un război cu partenerul de coaliție și guvernare PSD, în loc să se refere la acest pericol care este la frontiera noastră, și anume o Rusie din ce în ce mai agresivă? 

Robert Sighiartău: Suntem într-o competiție pentru cea mai importantă funcție în statul român, și vorbim de comandantul Forțelor Armate Române. Ca să fi comandantul Forțelor Armate Române trebuie să ai pregătirea necesară, trebuie să fii un om credibil și să nu fii vulnerabil și șantajabil, mai ales în contextul unui război care este și hibrid. Din acest punct de vedere, în momentul în care un alt candidat care se bate pentru funcția supremă în stat minte o dată, de două ori, de trei ori opinia publică și nu este corect față de români și este prizonierul unor cercuri de interese, atunci ai o mare problemă. Da, românii trebuie să aleagă informat. De aceea, candidatul nostru, care are pregătirea necesară, împreună cu partenerii strategici, vor avea grijă ca această țară să fie protejată, pentru că de asta avem nevoie. Un șef al Armatei Române este pregătit să dețină funcția de președinte și să fie comandantul Forțelor Armate Române.

Sorin Cîmpeanu: 24 februarie 2022. Eram în Guvern, premier era Nicolae Ciucă. A fost printre primii care au condamnat agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei. De atunci, vreme de 1000 de zile, a manifestat consecvență cu privire la această poziție, fie că e vorba de NATO, fie că e vorba de USCE sau de platforma Crimeea. 

Întrebare Antena 3 CNN pentru susținătorii lui Mircea Geoană

19 Noi

Întrebare Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN: De ce a scăzut în sondaje Mircea Geoană atât de mult, până la momentul la care să recunoască aici, la Antena 3 CNN, faptul că este după George Simion? În luna august, era pe primul loc în mai multe sondaje de opinie, astăzi este pe locul 3-4-5. Care este motivul? Considerați că în această campanie electorală că Mircea Geoană a avut parte de un tratament corect din punct de vedere democratic? 

Alina Achim: Cred că sunt două motive. Și întrebarea ar trebui poate pusă un pic altfel, nu neapărat de ce a scăzut atât de mult Mircea Geoană, ci de ce a crescut atât de mult George Simion ca să ajungă pe locul 2 în sondaje. Răspunsul la întrebarea de ce a crescut Simion este foarte clar. Prin eliminarea din cursă a dnei. Șoșoacă, o bună parte din susținătorii dumneaei s-au dus către George Simion și asta, evident, prin blatul care este deja cunoscut între Ciolacu și Simion. A doua parte cred că este... Unul din efecte sau unul din motive este faptul că dl. Mircea Geoană a fost încă din iulie al acestui an, înainte să înceapă campania electorală, țintă constantă a diverselor atacuri. S-au dezgropat schelete  existente, s-au inventat schelete inexistente, s-au vehiculat tot felul de lucruri din trecut, pe care dumnealui și le-a asumat, dar și tot felul de aberații care au dus la erodarea, într-o oarecare măsură, a imaginii sale. Dar trebuie să spunem și să recunoaștem că această erodare nu este atât de profundă, atât de mare pe cât s-a încercat și acum este din nou pe un trend crescător. 

Întrebare Antena 3 CNN pentru PSD

19 Noi

Întrebare Radu Tudor, jurnalist Antena 3 CNN: La 34 de ani de la căderea comunismului, România nu are regiunile sale istorice legate cu autostrăzi și cu căi ferate de mare viteză. Asta sabotează economia românească și afectează grav mobilitatea militară, în contextul în care avem un război la graniță. Trupele NATO din România, din Europa, din SUA se împotmolesc pe drumurile noastre învechite. Ce are de gând să facă candidatul dvs. în legătură cu acest aspect și de ce l-aș mai crede după 34 de ani?

Lucian Romașcanu: Eu un blanc pe care trebuie să și-l asume toată clasa politică, pentru că, pe rând, am ratat obiectivele de infrastructură e care trebuia să le facem. Totuși, cu Sorin Grindeanu la Transporturi, avem în lucru în acest moment 800 km de autostradă și de drumuri express, s-au inaugurat două segmente pe A7, vor mai fi încă 50 km de la Ploiești până la Pietroasele. Se lucrează. La anul, probabil că vom merge până la Suceava pe autostradă. Se lucrează tunelurile, am văzut, se betonează pe autostrada către Sibiu. Sunt lucruri pe care le-am întârziat nepermis, dar pe care le recuperăm cu o viteză mai mare decât am fost obișnuiți. Și dacă există o implicare a președintelui în așa ceva, infrastructura ar trebui să fie de interes național strategic, să se discute probabil în CSAT acest lucru, pentru că acolo sunt miniștri care contează în privința resurselor și sunt convins că se va implica și în continuare.

Întrebare Antena 3 CNN pentru toate partidele

19 Noi

Întrebare Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: Acum 2 săptămâni, la o confruntare similară cu susținătorii celor 4 candidați la prezidențiale le-am cerut să marcheze într-un tabel scorul pe care cred că îl vor obține candidații pe care au venit astăzi să îi aplaude și cât va obține partidul din care provin. În cazul dl. Geoană, poate fi trecut scorul unuia dintre partidele  care candidează la alegerile de pe 1 decembrie sau, dacă nu, puteți să lăsați rubrica goală. 

PNL: La prezidențiale, Nicolae Ciucă ar avea un scor de 20%. La parlamentare: 24-25%.

Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: Acum 2 săptămâni, scorul era de 20-22% dat de dl. Sighiartău și 25-27% pentru partid. A mai scăzut un pic.

PSD: La prezidențiale, Marcel Ciolacu ar avea un scor de 32-33%. La parlamentare: 35-35%.

Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: Domnul Tudose, acum 2 săptămâni, era extrem de optimist la parlamentare, dădea 39%. 

Echipă Mircea Geoană: La prezidențiale, Nicolae Ciucă ar avea 22%.

Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: Ceea ce sigur că e mult mai puțin bine decât 25-26% cât spunea dna. Sanda Nicola.

USR: La prezidențiale, Elena Lasconi ar avea un scor de 18-19%. La parlamentare: 17%.

Adrian Ursu, jurnalist Antena 3 CNN: S-a întâmplat ceva cu dna. Lasconi, nu știm exact ce. Cu susținătorii, de fapt. Data trecută avea 22% estimat de susținătorii săi pentru alegerile prezidențiale, deci a coborât 4%. Și a coborât 2% la parlamentare, avea 19% în estimarea de acum 2 săptămâni.

Întrebarea PNL pentru USR

19 Noi

Sorin Cîmpeanu: Ați afirmat că vă doriți o guvernare de dreapta. Știm cu toții, desigur că o guvernare de dreapta se obține prin susținerea unei coaliții de dreapta. O coaliție poate fi formată în așa fel încât să-și impună punctul de vedere în măsura în care obține peste 50%. De ce dna. Elena Lasconi atacă cu atâta perseverență PNL, în condițiile în care afirmă că își dorește o guvernare de dreapta? Doriți să luați peste 50% singuri? 

Diana Buzoianu: Sunteți tare supărat pentru un om care nu a avut răspuns nici măcar la telefon. Dl. Ciucă nici măcar nu a răspuns la telefon. A spus că vrea să se întâlnească cu dna. Elena Lasconi, apoi pur și simplu a dispărut. Ieri, la dezbatere, i-a fost frică să vină să dezbată. Unde poate să dea Elena Lasconi de Ciucă?

Ștefan Pălărie: Doamna Elena Lasconi nu a atacat PNL, a atacat trădarea liberală, a atacat trădarea dl. Iohannis, care v-a servit pe tavă PSD-ului. Elena Lasconi a spus că nu poate colabora cu un PNL condus de o conducere care e dispusă oricând să trădeze adevăratele idealuri de dreapta, care e dispusă să crească taxele și să atace pe exact cei care au cea mai multă nevoie de o piață liberă și nu de opreliști.

Robert Sighiartău: Domnule Pălărie, din acea conducere de care spuneți dvs. face parte Ilie Bolojan, Emil Boc, Ciprian Ciucu și alți lideri care astăzi sunt, împreună cu Ciucă, la alte emisiuni. Noi suntem un partid, Avem o ideologie de dreapta. Dvs. ați plecat de la guvernare. Eu sunt și am fost împotriva alianței cu PSD. 

Ștefan Pălărie: Lăsați-mă să onorez faptul că ați avut cea mai rebelă voce din PNL. Ați fost poate unul dintre puținii care ați spus că ceea ce faceți cu PSD este împotriva firii. 

Întrebarea PSD pentru PNL

19 Noi

Lucian Romașcanu: În momentul în care există o urmărire penală, chiar și in rem, pentru folosirea unor resurse ale statului prin partidul dvs. pentru un beneficiu personal, pentru că beneficiul a fost strict personal, scrierea unei cărți, nu apare PNL nicăieri pe afișele respective, acea carte nu este un program de guvernare. Nu credeți că ar trebui dvs. să insistați, pe deontologia pe care o afișați, ca dl. Ciucă să-și dea demisia dintr-o funcție plătită din bani publici?

Robert Sighiartău: Îmi dați ocazia să clarific încă o dată cum stau lucrurile. În primul rând, partidele pot folosi subvențiile de la stat pentru promovarea politică a candidaților, a programului politic, și o pot folosi pe online, pe offline, pe panotaj și alte lucruri de genul acesta. PNL a avut anul acesta închiriate mai multe panouri în țară, folosite și pentru Congresul PPE, și pentru alegerile locale, și pentru alegerile prezidențiale, iar dl. Ciucă, fiind candidat la alegerile prezidențiale, n-a făcut decât să aibă o campanie de teasing. Acea carte a fost plătită din donații, care au fost depuse la PNL, deci nu din bani publici. Toți acești bani, și mai ales solicitările mass-mediei de a pune la dispoziție transparent aceste lucruri au fost confirmate și Secretariatul General a pus la dispoziție presei. Acum vă întreb eu pe dvs., domnule Romașcanu. Să spunem că dvs., din cei 200 de milioane de lei cheltuiți de către PSD, nu aveți nimic de ascuns. Întrebarea este: de ce nu puneți la dispoziția românilor banii pe care îi cheltuiți dvs. ca partid și secretizați aceste cheltuieli?

Florin Manole: Am auzit eu bine, ați zis secretizarea unor cheltuieli? Adică a zis PNL că e o problemă să secretizezi cheltuieli din bani publici? Și PNL, ce răspuns are? E o întrebare retorică, sper că nu vreți să răspundeți la ea. PL ce răspuns are la întrebarea, la interogarea internă: ce facem, de ce să secretizăm bani publici și cheltuirea lor? Vă spun eu. O să avem în curând răspunsuri. O să le avem împreună, pentru că avem o comisie parlamentară exact pentru asta. Pentru că atunci când este vorba despre bani publici, ar trebui să întâi să vă aplicați un standard propriu, după care puteți să aveți dreptul și autoritatea morală să întrebați și pe alții.

Întrebarea USR pentru PSD

19 Noi

Diana Buzoianu: O întrebare pentru echipa dl. Ciolacu, care pare ușor confuz în viața dumnealui. Inițial nu prea știa dacă s-a dus la Nisa în 2022 cu niște avioane de lux, ca orice om normal care habar nu are dacă are astfel de călătorii, apoi și-a dat seama când au apărut documentele că, de fapt, a fost cu niște avioane de lux închiriate prin Nordis, care au cursa care costă undeva la zeci de mii de euro, cu dna. Vicol, Noi știm că dna. Vicol a fost numită șefa comisiei juridice cu fix câteva luni înainte să înceapă aceste cășătorii de lux ale dl. Ciolacu. Ăsta a fost prețul plătit de Ciolacu familiei Vicol?

Lucian Romașcanu: Prețul plătit pentru ce? 

Diana Buzoianu: Pentru toate aceste călătorii de lux. 

Lucian Romașcanu: Prețul plătit pe această călătorie, care nu a fost la Nisa, a fost la Monte Carlo, că dacă zbori la Londra și aterizezi la Luton, te duci la Londra. În al doilea rând, și-a plătit din banii proprii această excursie. Și dacă dvs. credeți că viața privată este un subiect de discuție în aceste momente, puteți merge înainte. Eu vă spun că lucrurile au fost lămurite aseară, putem discuta cât vreți dvs. despre această chestiune. Ideea este că puteți mai mult decât atât. 

Diana Buzoianu: Pe anul 2023, dl. Ciolacu, cu toate veniturile pe care le are dumnealui declarate în declarația de avere, nu și-ar fi permis nici măcar drumul de dus cu acest avion. 

Lucian Romașcanu: Cât a costat drumul? Știți dvs. cât a costat? 

Diana Buzoianu: Am întrebat și noi niște specialiști și este undeva la 50.000 de dolari/euro.

Lucian Romașcanu: Împărțiți la toți cei care au fost în avion și vedeți cât vine pe cap de om. 

Întrebarea susținătorilor lui Geoană pentru PNL

19 Noi

Tudor Mușat: Domnul Ciucă, aseară, a ales să nu vină la dezbaterea prezidențială și să nu se pună în fața românilor pentru a fi întrebat, pentru a-și compara angajamentu pentru România cu ceilalți candidați. A fost aceasta o sfidare a românilor sau o declarație de retragere din cursa prezidențială? Una din două. Care dintre ele?

Sorin Cîmpeanu: Nu are nicio logică întrebarea dvs., îmi cer scuze. Ați întrebat dacă sfidează sau ați întrebat dacă dorește să se retragă cu ocazia asta? Răspunsul este mult mai simplu: În Austria se joacă intrarea României în spațiul Schengen terestru. Este un demers logic și important pentru națiune. Nu contest importanța unei dezbateri publice, dar această întâlnire era planificată și rezultatul a fost mai mult decât promițător, spre norocul nostru, al tuturor, indiferent ce candidat susținem. În 22 noiembrie, s-a asigurat de sprijinul Austriei în întâlnirea din Budapesta.

Teodor Mușat: Domnul Ciucă a ajuns ieri de la Viena în România, nu doar în timp util, ci realizatorii postului de televiziune la care s-a întâmplat dezbaterea, Digi24, au făcut nenumărate apeluri la dl. Ciucă după ce s-a întors în România și a apărut chiar la alte televiziuni, să vină la dezbaterea cu toți candidații. Nu puteți folosi un scop important precum Schengenul terestru într-un scop politic pentru a disculpa un om care nu a vrut să se prezinte în fața românilor și i s-au oferit toate posibilitățile.

Întrebare Mihai Gâdea pentru PNL

19 Noi

Mihai Gâdea: Aceeași întrebare pentru PNL. Au existat astăzi discuții cu privire la o posibilă retragere sau susținere?

Sorin Cîmpeanu: Este vorba de ceea ce Ilie Bolojan a declarat public, înainte să anunțe pe scenă, să facă acel apel către candidații de dreapta. I-a contactat pe cei doi candidați, pe Elena Lasconi și pe Mircea Geoană, pentru a-i avertiza că va face acest apel. Deci este de bun-simț. 

Mihai Gâdea: S-a întâmplat ceva în urma acestui dialog?

Sorin Cîmpeanu: Da, s-a retras Ludovic Orban.

Robert Sighiartău: Cred că ar trebui ca un candidat să se retragă. Și aici vorbim de Marcel Nordis Ciolacu, care a mers pe banii unei companii private, care a țepuit mii de români în această afacere a imobiliarelor în Monaco-Nisa. Problema e că acest domn care e prim-ministru, la televizor, în fața publicului, a jurnaliștilor, a spus că nu a fost niciodată în Nisa și că nu știe cine a fost în acel avion. 

Lucian Romașcanu (PSD): Dânsul, cum am mai spus, are o idee fixă. Au existat explicații la tot ce spuneți dvs. acum. Va veni momentul când cel care a cerut o retragere din cursă și demisii să fie pus în fața unei solicitări de demisie din fața dvs. pentru că are un dosar penal pe bai publici.

Robert Sighiartău: În 2004, PSD se aduna în ședințe cu dna. Stănoiu, așa cum s-a adunat astăzi, la ședință la Vila Lac. Și ce au spus ei: haideți să dăm un fake-news și să săpunem că o plângere penală făcută de George Simion în august, care a fost, sigur, declinată către DNA, și care DNA a spus atunci, în septembrie, ca a început in rem o plângere, a fost dat astăzi ca un breaking news de către dvs, domnule Romașcanu, că ar fi o plângere penală împotriva dl. Ciucă. Este un fake-news.

Lucian Romașcanu (PSD): E un fake-news în ceea ce-l privește pe dânsul. Ea e o știre foarte adevărată, a fost chiar și la distinsul dvs. post de televiziune. Există o urmărire penală in rem. 

Întrebare Mihai Gâdea pentru USR

19 Noi

Mihai Gâdea: Există în momentul de față vreo discuție serioasă, vreo discuție care să fie dincolo de o dezbatere de televiziune în care cineva dintre candidații care se opun dl. Ciolacu să se retragă?

Ștefan Pălărie: Eu aș spune că, spre deosebire de Nicolae Ciucă, care cere vreo 3-4 retrageri ca să poată să ajungă în turul doi, doamna Elena Lasconi nu are nevoie de toate aceste retrageri. Sigur, ne bucurăm să vedem gestul de mare onoare a dl. Ludovic Orban de ieri. Vreau să atrag atenția asupra faptului că niciodată în istoria post-decembristă nu am avut un candidat care să se retragă după ce a apărut pe buletinul de vot. Dl. Ludovic Orban s-a retras, făcând un gest de responsabilitate și spunând că o susține pe Elena Lasconi. În sondaje, este foarte aproape să treacă pe locul doi și distanța între locul 3 și 2 scade foarte repede. Avem toată încrederea că dna. Elena Lasconi va trece în turul doi și va ajunge președintele României.

Întrebare Mihai Gâdea pentru susținătorii lui Mircea Geoană

19 Noi

Mihai Gâdea: Au existat astăzi discuții între dl Ilie Bolojan și Mircea Geoană referitor la posibila retragere a dl. Geoană sau care a fost scopul acestor discuții?

Alina Achim: Dl. Geoană nu se retrage. Toate informațiile care au apărut pe surse și s-au bazat pe această informație sunt false. Dl. Geoană nu se retrage. Mai mult decât atât, dl. Geoană nu candidează decât pentru funcția de președinte și nu-și dorește și nu urmărește nicio altă funcție, după cum chiar a declarat domnia sa aseară. Deci ce se vehiculează acum în mod generos pe surse nu sunt decât informații false.

19 Noi

Susținătorii lui Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Geoană și Elena Lasconi răspund marți seară, întrebărilor la „Un președinte în fața națiunii", în seria dezbaterilor prezidențiale organizate de Antena 3 CNN.

După ce DNA a deschis un dosar penal pentru finanțarea din bani publici a panourilor de campanie ale lui Nicolae Ciucă, dezvăluirile despre finanțatorii lui Mircea Geoană și cererile de demisie lansate de Ciucă, Geoană și Lasconi pentru Marcel Ciolacu, susținătorii candidaților la alegerile prezidențiale vor fi față în față într-o nouă dezbatere.

Susținătorii invitați la dezbaterea de marți seară de la Palatul Parlamentului:

PSD - susținători Marcel Ciolacu:

  • Lucian Romașcanu, candidat PSD la Senat
  • Florin Manole, candidat PSD pentru Camera Deputaților

PNL - susținători Nicolae Ciucă:

  • Robert Sighiartău, candidat PNL pentru Camera Deputaților
  • Sorin Cîmpeanu

USR - susținători Elena Lasconi:

  • Diana Buzoianu, candidat USR pentru Camera Deputaților
  • Ștefan Pălărie, candidat USR pentru Senat

Susținători Mircea Geoană:

  • Tudor Mușat, candidat pentru Camera Deputaților
  • Alina Achim
x close