Antena 3 CNN Politică Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu revine în prim plan

Suspendarea preşedintelui Traian Băsescu revine în prim plan

1 minut de citit Publicat la 09:20 23 Aug 2014 Modificat la 09:20 23 Aug 2014
base.jpg
Foto: Agerpres
Suspendarea preşedintelui revine în prim plan. Ideea aparţine lui Călin Popescu Tăriceanu. Şeful Senatului a solicitat clasei politice să ia atitudine după ce Traian Băsescu a încălcat din nou Constituţia după ce a făcut campanie electorală pentru Elena Udrea. 
 
Victor Ponta consideră că suspendarea lui Traian Băsescu din funcţia de preşedinte nu reprezintă o prioritate în acest moment. Ponta a precizat totuşi că, de principiu, atât el, cât şi ceilalţi lideri PSD sunt de acord cu acest demers.
 
Călin Popescu Tăriceanu îl acuză pe Traian Băsescu că a încălcat Constituţia atunci când i-a chemat pe liderii PMP, la Palatul Cotroceni, pentru discuţii politice şi mai ales atunci când a făcut campanie pentru Elena Udrea. 
 
Tăriceanu susţine că, deşi el este cel care ar trebui să asigure interimatul la Palatul Cotroceni, în cazul suspendării lui Băsescu, nu va îndeplini această sarcină, ci îl va desemna în locul lui pe preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea. 
 
Nici Victor Ponta nu exclude ideea suspendării din funcţie a şefului statului, dacă acesta va continua să se manifeste doar ca şef de campanie al Elenei Udrea.
 
Vicepremierul Liviu Dragnea spune că nu mai e timp pentru o nouă procedură de suspendare. 
 
Elena Udrea şi un grup de lideri PMP s-au întâlnit, săptămâna aceasta, la Cotroceni, cu preşedintele Băsescu, pentru a discuta despre campania pentru prezidenţiale. După întâlnire, şeful statului a declarat că susţine categoric candidatura Elenei Udrea la preşedinţie.
 

×
x close