Antena 3 CNN Politică Surse: Mihai Tudose și șeful PSD, Liviu Dragnea, din nou la cuțite. Premierul: Relația cu Dragnea este foarte bună

Surse: Mihai Tudose și șeful PSD, Liviu Dragnea, din nou la cuțite. Premierul: Relația cu Dragnea este foarte bună

M.Z.
1 minut de citit Publicat la 14:15 07 Noi 2017 Modificat la 14:15 07 Noi 2017
o_1buarijdk2q8n2j1o8s107pkk19.jpg

UPDATE 14.15 - Premierul Mihai Tudose a negat, marți, că ar avea probleme în relația cu Liviu Dragnea, după ce au apărut unele zvonuri în presă. 

Întrebat de jurnaliști despre relația cu președintele PSD, Tudose a răspuns: ”Este una foarte bună”.

----------------------------

Știrea inițială 11.05

Sunt tensiuni mari în interiorul PSD, iar miza este uriașă. Surse politice spun că premierul Mihai Tudose şi președintele PSD, Liviu Dragnea, au ajuns din nou la cuţite. 

După scandalul iscat de modificările Codului fiscal, premierul nu a mai vrut să-şi asume ordonanţa şi ar fi vrut să paseze Parlamentului acestă problemă. Doar că Liviu Dragnea s-a opus şi l-a făcut pe Tudose să cedeze până la urmă. 

Dacă această ordonanţă privind modificările fiscale nu trece, PSD nu are bani de majorarea salariilor, adică principala promisiune din campania electorală. 

Premierul ar fi vrut să paseze Parlamentului modificările la Codul fiscal.

Guvernul amână din nou ”revoluția fiscală”. Ședința de guvern a fost amânată, din nou, de data aceasta pentru miercuri.

Există mai multe scenarii: OUG să fie aprobată sau premierul Mihai Tudose să ceară transformarea ordonanței de urgență în proiect de lege, ca să ajungă pe masa parlamentarilor, iar coaliția de guvernare să-și asume toate modificările.

Deocamdată, nu se știe dacă miercuri se va discuta despre Codul fiscal și salariile românilor sau va fi ședința obișnuită de guvern, din fiecare săptămână.

Ulterior, ministrul Finanţelor Publice, Ionuţ Mişa, a spus că proiectul de Ordonanţă privind modificarea Codului fiscal va fi discutat în şedinţa de Guvern de miercuri, inclusiv cu transferul contribuţiilor de la angajator la angajat.

Opinia Consiliului Fiscal exprimată vineri asupra noului pachet legislativ lansat de Guvern este că măsurile propuse comportă „riscuri neobişnuit de mari” şi „pierderi de 5,2 milioane de lei”, astfel că avizează negativ proiectul.

×
x close