Ion Prioteasa, şeful CJ Dolj şi şef al PSD Dolj e foarte supărat. A reuşit performanţa de a fi ultimul la numărul de voturi între candidaţii care au aspirat la un loc de vicepreşedinte naţional la recent încheiatul Congres Extraordinar al PSD.
A "reuşit" contraperformanţa de a strânge cu puţin peste 600 de voturi, în timp ce penultimul clasat, deputatul Cristian Rizea a strâns cu peste 200 de voturi mai mult ca el.
Presa craioveană relata înainte de vot că Prioteasa lua oarecum în calcul ruşinea şi a făcut o declaraţie din care reiese iminenta demisie din fruntea PSD Dolj:
"Sigur că aceste lucruri care s-au petrecut au mai slăbit din forţa organizaţiei noastre şi nu te mai poţi duce de fiecare dată să poziţia pe care o aveai altă dată pentru că lucrurile acestea se fac în echipă. Ce se va întâmpla? Vor fi nişte decizii pe care va trebui să le iau personal şi mi le asum în totalitate şi acestea vor fi în cursul săptămânii viitoare în funcţie de rezultatul pe care îl obţinem astăzi”, a declarat Ion Prioteasa, conform
pesurse.ro.