Liderii coaliției de guvernare au decis, joi, data la care se vor organiza prezidențialele. Astfel, prezidențialele vor fi organizate pe 24 noiembrie și 8 decembrie, iar parlamentarele pe 1 decembrie.
”Am încheiat astăzi, împreună cu partenerii de guvernare, un acord cu privire la calendarul electoral, care să respecte principiile discutate în cadrul consultărilor cu formațiunile politice reprezentate în Parlament. Am stabilit că alegerile prezidențiale vor fi organizate la 24 noiembrie – turul întâi și 8 decembrie - turul al doilea, iar alegerile parlamentare la 1 decembrie. Astfel, putem adopta chiar azi hotărârea de guvern prin care validăm calendarul alegerilor și închidem acest subiect”, a declarat Marcel Ciolacu, în deschiderea ședinței de Guvern.
„Coaliția de guvernare a finalizat discuțiile pe marginea calendarului electoral pentru alegerile prezidentiale si parlamentare. Astfel, ținând cont și de opiniile exprimate de celelalte formațiuni politice, reprezentanții Coaliției au fost în consens în ceea ce privește organizarea alegerilor prezidențiale, dupa cum urmeaza: - primul tur în data de 24 noiembrie - al doilea tur în data de 8 decembrie. De asemenea, s-a ajuns la un numitor comun pentru organizarea alegerilor parlamentare în data de 1 decembrie”, au transmis reprezentanții coaliției.
Urmează ca decizia din Coaliție să fie transpusă într-o Hotărâre de Guvern pe care să o adopte Executivul.
Știrea inițială
Liderii coaliției de guvernare discută, joi, calendarul electoral pentru prezidențiale și parlamentare. Ședința are loc după ce premierul Marcel Ciolacu și vicepremierul Cătălin Predoiu s-au întâlnit cu liderii partidelor pentru a discuta despre propunerile pe care aceștia le au. Săptămâna trecută, Marcel Ciolacu anunța în ședința de guvern că „țopăiala pe calendar trebuie să înceteze”, după o serie de atacuri între cele două partide din Coaliție. Miza calendarului electoral este intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențiale.
Marcel Ciolacu a spus că va prezenta joi, în şedinţa de coaliţie, variantele propuse de partidele politice în urma dialogului privind stabilirea calendarului electoral pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare din acest an.
Majoritatea celor care au participat la discuții au anunțat că vor ca alegerile să se desfăşoare la termen. În plus, în discuţii s-a menţionat şi posibilitatea comasării unui tur al alegerilor prezidenţiale cu alegerile parlamentare.
Reunită luni în şedinţa Biroului Politic Naţional, conducerea PNL a fost de acord, în unanimitate, ca alegerile prezidenţiale să aibă loc la termen, adică în luna noiembrie, a declarat preşedintele formaţiunii, Nicolae Ciucă. „În unanimitate, toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord ca în continuare să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen”, a spus liderul liberal.
Miercuri, europarlamentarul PSD Mihai Tudose a precizat că subiectul datei alegerilor prezidenţiale va fi abordat în şedinţa coaliţiei.
„Să vedem mâine, că de asta avem mâine coaliţie. Stabilim mâine. Punctul de vedere iniţial al PSD a fost ca ele să fie la termen: sfârşitul lunii noiembrie şi turul doi în decembrie. Atunci, PNL a venit cu propunerea să fie în septembrie. Acum, PNL a constatat că e cald. Nu ştiu... cred că mâine o să ne spună şi cum e vremea în noiembrie, octombrie. Dacă plouă, dacă e frig, dacă e zăpadă. Nu ştiu... dacă domniile lor consideră că începe şcoala sau nu. Şi o să vedem. (...) Mâine discutăm toate variantele - şi în lumina celor discutate de preşedintele partidului, de prim-ministru cu ceilalţi actori politici”, a declarat Mihai Tudose, prezent la sediul PSD.
Care sunt variantele pentru calendarul electoral și mizele
Coaliția de guvernare are mai multe variante care vor fi discutate astăzi, inclusiv posibila comasare a unui tur prezidențial cu alegerile parlamentare. Ar fi pentru prima dată după anul 2004 când alegerile parlamentare au loc în aceeași zi cu unul dintre cele două tururi prezidențiale. Până la modificarea Constituție, care a prevăzut un mandat de 5 ani pentru președinte, iar prezidențialele și parlamentarele au fost decuplate, primul tur al prezidențialelor se organiza simultan cu alegerile legislative.
Prima variantă ar fi organizarea alegerilor prezidențiale în data de 24 noiembrie (primul tur) și 8 decembrie (turul al doilea). Turul doi al alegerilor prezidențiale ar fi comasat cu alegerile parlamentare pe 8 decembrie.
Varianta în care primul tur de pe 24 noiembrie să fie comasat cu alegerile parlamentare se lovește de probleme de constituționalitate.
Conform Constituției, „Parlamentul nou ales se întrunește, la convocarea Președintelui României, în cel mult 20 de zile de la alegeri.” Actualul Legislativ își termină mandatul de patru ani prevăzut tot de Constituție pe 21 decembrie 2024.
A doua variantă luată în calcul de coaliție este organizarea separată a celor două alegeri. Pe data de 10 noiembrie ar fi primul tur la prezidențiale, pe 24 noiembrie al doilea tur și pe 8 decembrie alegerile parlamentare. Ar fi trei weekenduri în care românii ar fi chemați la urne.
Primul tur al prezidențialelor trebuie organizat cel mai târziu pe 24 noiembrie, însă prezidențialele pot fi organzate oricând în octombrie sau noiembrie, iar parlamentarele pot fi organizate în orice duminică după data de 24 noiembrie.
Miza pentru Marcel Ciolacu și Nicolae Ciucă este intrarea în turul al doilea al prezidențialelor și viitorul lor politic. Dacă alegerile prezidențiale ar fi separate de cele parlamentare, atunci cel care va fi președintele României ar putea crea un avantaj pentru propriul partid și ar putea trasa linia viitoarei majorități și a viitorului Guvern. Cu turul al doilea comasat cu alegerile legislative, candidații intrați în turul doi vor putea trage după ei și voturile pentru Parlament prin mobilizarea propriului electorat. Însă, dacă Nicolae Ciucă nu intră în turul doi, liberalii se tem că electoratul ar putea fi demobilizat pentru parlamentare și acest lucru ar afecta și scorul partidului și numărul de parlamentari pe care îl vor avea liberalii pentru următorii patru ani.
Ce a discutat Marcel Ciolacu cu partidele
Luni şi marţi, premierul Marcel Ciolacu, preşedinte al PSD, a avut consultări cu partidele politice pe tema datei de organizare a alegerilor prezidenţiale şi parlamentare.
Şeful Executivului a anunţat încă de vinerea trecută că îi va invita pe liderii partidelor politice să discute despre calendarul alegerilor prezidenţiale, argumentând că "ţopăiala" pe această temă afectează încrederea între parteneri şi trebuie să înceteze.
Luni, la discuţiile cu prim-ministrul au participat, pe rând, reprezentanţii USR, AUR, UDMR, SOS România, cei ai Grupului minorităţilor naţionale din Camera Deputaţilor şi cei ai PUSL. Marţi, dialogul a continuat cu reprezentanţii REPER şi cei de la Forţa Dreptei.
*** Delegaţia USR a reafirmat, la discuţiile de la Guvern cu privire la calendarul alegerilor, că doreşte respectarea legii şi alegeri la termen, după cum a declarat preşedintele formaţiunii, Elena Lasconi.
"Acest dialog cred că nu îşi avea rostul, dacă se înţelegeau între ei, dar se pare că se joacă de-a democraţia. O să vedem dacă doar s-a mimat o consultare. (...) Noi am fost fermi, la fel ca în declaraţiile de dinainte - am spus respectarea legii şi alegeri la termen", a declarat Lasconi la Guvern.
*** Preşedintele AUR, George Simion, a afirmat că formaţiunea sa era pregătită pentru alegeri prezidenţiale pe data de 15 septembrie, dar premierul Marcel Ciolacu "a fost păcălit din nou", "pare captiv unor grupuri de interese" şi ia în calcul luna decembrie.
"Pe noi nu ne interesează când sunt alegerile, altele sunt problemele românilor, dar eram pregătiţi pentru 15 septembrie. Şi mâine se poate da hotărârea de guvern ca alegerile să fie pe 15 septembrie, nu cum s-a afirmat eronat că vineri era ultima zi. Dar la ce feţe triste am văzut acolo, în Palatul Victoria, e clar că a pierdut domnia. (...) Practic, a fost păcălit să facă alegeri în iunie comasate şi acum este păcălit din nou", a afirmat Simion.
*** Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a declarat că Uniunea Democrată Maghiară din România susţine separarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare şi a propus, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, de la Palatul Victoria, ca alegerile pentru preşedintele ţării să fie stabilite în luna octombrie.
"Am transmis premierului câteva principii pe marginea cărora credem că ar trebui stabilită data privind alegerile prezidenţiale. În primul rând, credem că această problemă trebuie închisă cât mai rapid. Este responsabilitatea coaliţiei guvernamentale, iar atributul legal al emiterii datei alegerilor este exclusiv al Guvernului. Un al doilea principiu pe care l-am enunţat este cel referitor la necesitatea, după părerea noastră, a separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare. Practic, de 20 de ani votăm într-un asemenea sistem şi credem că este o soluţie bună. Atribuţiile preşedintelui României sunt atribuţii care sunt separate de cele ale Parlamentului, provocările Preşedinţiei sunt altele decât provocările Parlamentului", a spus Cseke Attila.
*** Preşedintele Partidului SOS România, Diana Şoşoacă, a declarat că i-a propus premierului ca alegerile prezidenţiale să se organizeze pe 10 noiembrie, primul tur, şi 24 noiembrie, turul al doilea, iar alegerile parlamentare să fie organizate pe 8 decembrie.
"Am solicitat, din punctul nostru de vedere, pentru a se respecta Constituţia României, să se facă 10 noiembrie şi 24 noiembrie - alegerile prezidenţiale şi 8 decembrie - parlamentare, sau efectiv 10 - parlamentarele, 24 - primul tur, 8 - al doilea tur. Văd că le-au plăcut datele acestea că sunt duminici, pică exact ca în urmă cu cinci ani, 10 şi 24, iar 8 (decembrie - n.r.) le-am spus, cred că nu ştiţi ce este. Este ziua Constituţiei României şi Sfânta Zămislire. Aşa că hai să zămislim un preşedinte pentru România care să respecte Constituţia şi să o facă superioară, aşa cum este ea de fapt şi cum a fost gândită, tuturor instituţiilor europene", a spus Şoşoacă.
*** Partidul Umanist Social Liberal a susţinut, la consultările cu premierul Marcel Ciolacu, datele calendarului referitoare la alegerile prezidenţiale - 15 şi 29 septembrie, a declarat deputatul Graţiela Gavrilescu, preşedinte al Biroului Executiv al formaţiunii.
"Mesajul PUSL a fost clar. Avem asumat un calendar şi calendarul trebuie respectat de cei care l-au asumat, respectiv alianţa, de cei care conduc, pentru că au deja, să spunem, o bilă albă, în sensul că poporul a dat la alegerile europarlamentare pentru Alianţa PSD - PNL 54%. Asta ce înseamnă: că trebuie ca toţi care şi-au asumat un calendar pentru alegerile prezidenţiale şi parlamentare să îl respecte, astfel încât poporul care i-a votat să fie mulţumit", a declarat Graţiela Gavrilescu.
*** REPER susţine organizarea alegerilor prezidenţiale la termen, în noiembrie, a declarat, marţi, copreşedinta formaţiunii politice, Ramona Strugariu, după consultările de la Guvern. "Partidul REPER a mers cu un mandat foarte clar, de organizare a alegerilor la termen în primul rând şi acesta a fost cel mai direct mesaj pe care l-am transmis: nu facem jocul electoral al unui partid politic sau al celuilalt, ci să mergem pe ce spune legea şi pe un calendar care să respecte legislaţia în vigoare. Am subliniat în acelaşi timp că legislaţia în vigoare este deficitară şi avem foarte mare nevoie de o reformă electorală şi trebuie discutată cât mai repede cu putinţă", a spus ea.
*** Forţa Dreptei susţine organizarea turului întâi al alegerilor prezidenţiale simultan cu alegerile parlamentare, pe 1 sau 8 decembrie, a declarat, marţi, preşedintele formaţiunii politice, Ludovic Orban. El a spus că propunerile pentru al doilea tur al prezidenţialelor sunt datele de 15 sau 22 decembrie.
"Dorim ca alegerile să se organizeze atunci când este normal, aproape de terminarea mandatului Parlamentului şi al preşedintelui", a punctat Ludovic Orban.