Antena 3 CNN Politică Alegeri locale Surpriză în ultimul sondaj pe Bucureşti. Cătălin Cîrstoiu, la un pas să îl depăşească pe Nicuşor Dan

Surpriză în ultimul sondaj pe Bucureşti. Cătălin Cîrstoiu, la un pas să îl depăşească pe Nicuşor Dan

Redacția Antena 3 CNN
<1 minut de citit Publicat la 09:57 16 Apr 2024 Modificat la 15:33 17 Apr 2024

Creșterea este cu atât mai surprinzătoare cu cât vine în timpul unei perioade cu multe atacuri la adresa sa.

Sondajul CURS a fost realizat în perioada 2-9 aprilie 2024, prin metoda faţă în faţă, la domiciliul respondenţilor, iar marja maximă de eroare la nivelul întregului eşantion de 1067 de respondenţi este de +/- 3% la un nivel de încredere de 95%.

La întrebarea cu cine ar vota pentru Primăria Capitalei, cei chestionați în luna aprilie au răspuns cu Cristian Popescu Piedone - 38%, Nicușor Dan - 27% și Cătălin Cîrstoiu - 23%.

Comparativ cu ultimul sondaj realizat în București, Cîrstoiu este singurul candidat în creștere, de la 20 la 23%, ceea ce-l plasează la doar 4 procente de actualul primar.

În ceea ce privește alianța care îl susține pe managerul Spitalului Universitar, aceasta conduce detașat în cursa pentru Consiliul General, cu 48%, urmată la mare distanță de Dreapta Unită cu 24%.

De altfel, Alianța PNL - PSD își menține prima poziție, ca și în sondajele precedente.

×
TOP articole
x close