Antena 3 CNN Politică Surpriză neplăcută pentru un lider PNL. A rămas pe dinafară după ce a fost schimbată yala de la ușa partidului

Surpriză neplăcută pentru un lider PNL. A rămas pe dinafară după ce a fost schimbată yala de la ușa partidului

Gabriel Dano
1 minut de citit Publicat la 18:29 13 Iul 2021 Modificat la 18:29 13 Iul 2021
o_1fag6vs86t8v14781cqe16ls1cgcg.jpg

"Incredibil ce se întâmplă în PNL Timiș - secretarul general Dănuț Groza a schimbat yala de la ușa partidului și a luat cheia. Fiind plecat la București în ultimele zile, am aflat cu surprindere că nu se mai poate intra în sediul de la partid deoarece nu se mai potrivesc cheile de la intrare.

Am fost sunat de mai mulți colegi și colaboratori care voiau să intre în sediu, dar nu au putut deschide ușa. După mai multe telefoane am aflat că secretarul general Dănuț Groza  a schimbat yala pentru ca membrii aleși ai PNL Timișoara să nu mai poată intra, după ce președintele Raul Ambruș și mai mulți colegi au mers vineri pentru a face o poză, fotografia pe care o știți deja", a scris Claudiu Chira, pe Facebook.

Deputatul a lansat un atac la adresa celor pe care îi consideră vinovați de situație.

"Mi se pare incredibil și inadmisibil ce se întâmplă, cu atât mai mult cu cât spre exemplu eu ca deputat, dar și restul colegilor parlamentari, avem cabinetele parlamentare acolo și plătim cheltuieli de întreținere. Practic, se îngrădește și dreptul la muncă a acelor oameni care nu mai pot merge la birou.

Consider că Alin Nica și Dănuț Groza nu pot trata PNL Timiș ca pe Căminul Cultural de la ei din sat, să chemi primarul cu cheia să deschidă. PNL Timiș arată pe zi ce trece ca un partid luat captiv de niște primitivi și cei care am mai rămas trebuie să luptăm până la capăt pentru a reda membrilor libertatea și democrația internă", a mai scris Chira.

sursa: Facebook

Realizatorul Antena 3 Adrian Ursu a comentat, marți, la "Decisiv", situația inedită:

"Asta este una dintre filialele fanion, pentru că 'Banatu-i fruncea', cum ar veni, așa că atunci ar trebui să fie maximă seriozitate acolo. Totuși, dincolo de momentul cu yala - cred că este și o piesă: 'nu-mi lua și cheia dacă pleci' - această secvență a venit după ce fusese un scandal în organizație la momentul alegerilor de acolo.

Ca urmare, a fost întreruptă ședința, dar unii au continuat-o și s-au ales între ei. Cred că de aici a apărut problema cu yala", a spus Adrian Ursu.

×
Etichete: PNL
x close