Un mesaj intransigent a venit de la Sulfina Barbu, vicepreşedinte din partea vechiului PDL, care a declarat că, prin declaraţiile făcute, Teodor Atanasiu îi face jocul lui Victor Ponta şi că, dacă e vorba despre probleme de imagine, şi în vechii PDL-işti pot pune problema lui Adomniţei, Vosganian sau Chiuariu.
Barbu a mai spus că Atanasiu ar trebui să fie sancţionat.
"Domnul Atanasiu, dar şi ceilalţi colegi de la PNL, trebuie să clarifice lucrurile în primul rând în faţa electoratului, în faţa oamenilor care au stat ore întregi la rând să-l voteze pe preşedintele Iohannis, pentru că dacă ce spune domnul Atanasiu a fost premeditat, înseamnă că cetăţenii de fapt au fost păcăliţi. Să nu uităm că fuziunea dintre PDL şi PNL a fost semnată de către domnul Iohannis, în calitate de preşedinte al Partidului Naţional Liberal. Nu pot să-mi închipui că domnul Iohannis a semnat un document fără nici o valoare. Trebuie să clarifice colegii de la PNL dacă pentru dumnealor semnătura pe un document nu reprezintă nimic, pentru că acordul de fuziune specifică foarte clar că primul-ministru este dat de către fostul Partid Democrat Liberal. Prin declaraţiile de la Bistriţa, domnul Atanasiu pare că nu mai ţine cont de semnătura preşedintelui României", a spus vicepreşedinte PNL, Sulfina Barbu.
"Am văzut că domnul Atanasiu mai spunea ceva legat de probleme de imagine, iar referitor la arătatul cu degetul despre oameni care au probleme de imagine sau au probleme în justiţie nu cred că ne ajută cu nimic. Şi eu aş putea să arăt spre domnul Vosganian, spre domnul Adomniţei, spre domnul Chiuariu, dar ne ajută asta cu ceva? Eu cred că nu", a mai spus ea.
Sulfina Barbu a mai afirmat că, în opinia sa, Atanasiu să răspundă în faţa partidului pentru respectivele afirmaţii, arătând că Statutul noului Partid Naţional Liberal prevede sancţiunile pentru astfel de situaţii.
Stenograme ale unor discuţii între lideri ai vechiului PNL, care au avut loc la Bistriţia şi în care sunt exprimate critici la adresa partenerilor din fostul PDL, au fost publicate la sfârşitul săptămânii de stiripesurse.ro.