Şefa Înaltei Curţi, Livia Stanciu, a declarat, joi, că nu are de gând să renunţe la funcţia sa, în urma scandaului Rarinca
Subiectul a fost dezbătut în ediţia de joi seară a emisiunii "Subiectiv", realizată de Răzvan Dumitrescu, la Antena 3.
Dumitru Coarnă, vicepreşedinte Sindicatul Naţional al Poliţiştilor, a explicat că nu este normal ca reţinerea şi arestarea preventivă să fie făcute pe suspiciuni.
În schimb, Cristian Buşoi, europarlamentar şi vicepreşedinte PNL a explicat că modificările Codului Penal au trecut prin Parlament cu o largă majoritate.
"Actualul cod penal a trecut prin parlament cu largă majoritate. A fost o dezbatere foarte legitimă. Eu împărtăşesc opinia preşedintelui, că este prea devreme pentru a face diverse modificări atât de repede. Cazul este extrem de regretabil. În acelaşi timp, eu cred că unul din 10 trimişi în judecată vor fi declaraţi nevinovaţi. În Marea Britanie, unul din cinci trimişi în judecată este achitat."
Codrin Ştefănescu, secretar general adjunct PSD a opinat că PNL nu face nimic altceva decât să repete mesajul doamnei Stanciu, din laşitate şi frică.
"Ce spunea doamna Stanciu a spus şi domnul Buşoi. Trebuie să recunoaştem, clasa politică este dominată de frică şi laşitate. Nici nu mai gândesc de capul lor, primesc comenzi. Ce spune doamna Stanciu este tupeu maxim. Bănuiesc că doarme liniştită. Abuzurile devin din ce în ce mai incalificabile. Toată lumea tace şi vin cei de la PNL cu textele domnului Buşoi. Toată epoca băsistă se repetă."