Informaţia apare într-o scrisoare oficială pe care preşedintele Traian Băsescu i-a trimis-o şefului Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.
Scrisoarea a fost trimisă, de asemenea, şi preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, iar prin acest document, cele două Camere sunt informate că, la solicitarea părţii americane, se suplimentează cu 600 numărul soldaţilor pentru baza aeriană de la Constanţa. Este vorba de o unitate de infanterie marină şi un număr de aeronave militare.
În scrisoarea respectivă trimisă pe 27 martie, şeful statului informează Legislativul că, în baza legii 291/2007 privind forţele armate străine de pe teritoriul României, a aprobat propunerile premierului referitoare la solicitările părţii americane.
Preşedintele Băsescu informează că Ambasada SUA la Bucureşti a solicitat sprijinul autorităţilor române pentru extinderea operaţiunilor actuale la aerodromul Mihail Kogălniceanu.
Băsescu menţionează că solicitarea Ambasadei SUA se referă la dislocarea la aerodromul Mihail Kogălniceanu a unor elemente ale unei unităţi de infanterie marină denumită "Special Purpose Marine Air-Ground Task Force-Crises Response (SP MAGTF-CR)", cu până la 600 de militari, precum şi cu "un număr de aeronave militare necesare pentru îndeplinirea minisunilor specifice".
Prin dislocarea elementelor menţionate, numărul total al militarilor americani destinaţi pentru operaţiunea temporară pe aeroportul Kogălniceanu în sprijinul operaţiunilor de transport multimodal International Security Assitance Force (ISAF) şi Enduring Freedom (OEF), precum şi pentru misiunile specifice ale unităţii de infanterie marină SP MAGTF-CR este de maximum 1.600 de militari.