Salariile bugetarilor ar putea creşte cu 16 până la 18 procente, în 2011. Prim-vicepreşedintele PDL, Theodor Stolojan, a declarat la Europa FM că Guvernul se gândeşte la o creştere a fondului de salarii din sistemul bugetar. Stolojan admite că majorarea nu este una mare, însă a precizat că valoarea se încadrează în limita convenită cu Fondul Monetar Internaţional.
"Şi în 2011 continuă procesul de reducere a personalului din sectorul public şi în consecinţă, cele două obiective pe care şi le-a propus Guvernul, pe de-o parte de a reduce fondul de salarii la personal, pe de altă parte, de a disponibiliza resurse mai multe pentru investiţii publice, nu se poate realiza de la 1 ianuarie, aşa cum s-a gândit. Şi atunci s-a ajuns la o formulă, în prezent, în care se asigură per total o creştere a fondului de salarii la cei rămaşi, care să ne asigure încadrarea în cele 39 de miliarde de lei, limită agreată cu Fondul Monetar Internaţional, dar nu la nivelul a 25% pe total, ci, din câte am reţinut, sunt încă în lucru undeva la 16-18%", a declarat Theodor Stolojan.
Stolojan: Salariile bugetarilor ar putea creşte cu 18%