Antena 3 CNN Politică Stolojan: Propunerile pentru secretarii de stat, verificate de anumite instituţii ale statului

Stolojan: Propunerile pentru secretarii de stat, verificate de anumite instituţii ale statului

1 minut de citit Publicat la 15:14 26 Ian 2009 Modificat la 15:14 26 Ian 2009
Stolojan: Propunerile pentru secretarii de stat, verificate de anumite instituţii ale statului
Prim-vicepreşedintele PDL Theodor Stolojan a declarat, luni, că numirea secretarilor şi subsecretarilor de stat nu se face în baza unor liste prezentate de către partidele de guvernare, ci după verificarea acestora de către "anumite instituţii". El a estimat că acest proces se va încheia în următoarele zile, în timp ce în cazul funcţiilor la nivel judeţean va mai fi nevoie de 2-4 săptămâni.
Liderul PDL a precizat că procesul de numire în funcţii a secretarilor şi subsecretarilor de stat nu se realizează doar în baza faptului că "preşedintele de partid îi prezintă premierului o listă şi spune: ŤĂştia sunt oameniiť".
"Lista respectivă este trimisă spre verificare la o serie de autorităţi ale statului, care îşi spun un punct de vedere. Este un anumit interval de timp. Dar în zilele care urmează, acest proces va fi încheiat la nivel central", a precizat Stolojan.
El a mai arătat că diferendele din judeţele în care PDL şi PSD nu se înţeleg asupra împărţirii funcţiilor locale se vor rezolva de către "un grup" format la nivel central, din reprezentanţii celor două formaţiuni. "Numirile se pot termina în maxim 2-4 săptămâni, la nivelul judeţelor", a anunţat Theodor Stolojan.
Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat, luni, că în linii mari, ultimele numiri de secretari de stat din partea PSD vor fi încheiate în maxim 48 de ore.
Antena3.ro

×
x close