Europarlamentarul PDL Theodor Stolojan a declarat că în partid există membri în Parlamentul European care nu şi-au plătit contribuţiile la partid de mai mult de un an de zile, iar acest lucru va avea consecinţe asupra modului în care vor fi stabiliţi candidaţii pentru un nou mandat.
Europarlamentarul PDL a precizat că, potrivit Statutului, cei care sunt membri în PE au obligaţii financiare faţă de partid din prisma funcţiei pe care o deţin.
"Partidul nu trăieşte numai cu idei frumoase, ci trăieşte cu plătitul telefoanelor, cu chirii...", a argumentat Stolojan, conform Mediafax.
El a admis că europarlamentarii plătesc cele mai mari cotizaţii din partid şi a explicat că acest lucru este raportat la veniturile de care beneficiază ca membri în PE.
Stolojan a precizat că le-a comunicat colegilor cu restanţe în mod individual că trebuie să-şi achite contribuţiile la partid, însă a refuzat să dea publicităţii numele acestora sau sumele pe care PDL trebuie să le obţină.
Totuşi, Stolojan a precizat că sunt cazuri în care europarlamentarii PDL nu au mai plătit cotizaţia de mai mult de un an de zile.
"Nu vreau să discut cazuri individuale, vă spun doar că avem europarlamentari care consideră că nu trebuie să contribuie financiar - repet, respectând legea, adică primeşte chitanţă pentru suma donată", a precizat europarlamentarul PDL.
Stolojan a susţinut că PDL a revenit la stabilirea unor criterii care trebuie îndeplinite de toţi cei care vor dori să candideze pentru un post de europarlamentar. El a menţionat că a propus trei categorii de criterii pe care conducerea PDL urmează să le analizeze.
Europarlamentarul PDL a susţinut că prima condiţie priveşte "activitatea profesională" a candidatului, astfel încât candidaţii pentru PE nu vor putea fi proaspăt absolvenţi de facultate.
Al doilea criteriu enunţat de Stolojan priveşte activitatea politică în PDL a celor care doresc un post de europarlamentar, menţionând că pentru partid este "mai important ceea ce face pentru PDL cu ceea ce ştie".
"Avem, ca să spunem aşa, unii membri ai PDL care se consideră foarte importanţi prin ceea ce ştiu ei ... ceea ce e un lucru foarte frumos din partea lor. Ne interesează ceea ce fac pentru PDL cu ceea ce ştiu dânşii", a afirmat Stolojan, precizând că fiecare candidat trebuie să aibă minimum susţinerea unei organizaţii judeţene.
Europarlamentarul PDL a afirmat că al treilea grup de criterii îi priveşte pe actualii europarlamentari şi vizează activitatea acestora de până în prezent. Stolojan a menţionat că în acest caz va conta inclusiv modul în care respectivii europarlamentari şi-au îndeplinit obligaţiile financiare faţă de PDL.