La finalul şedinţei, prim-vicepreşedintele PD-L, Theodor Stolojan a declarat că, până la sfârşitul lunii ianuarie, Guvernul va prezenta proiectul de buget pentru anul acesta.
Theodor Stolojan a precizat că ministrul Finanţelor va acorda prioritate programelor privind contracararea crizei.
Referitor la numirile făcute de ministrul de Interne Gabriel Oprea, Stolojan a declarat că problema trebuie discutată între şefii celor două partide.
Totodată, vicepreşedintele PD-L, Gheorghe Flutur, a declarat că, până la sfârşitul săptămânii, va fi finalizat procesul de numire a secretarilor de stat.
Vicepreşedintele PD-L a mai declarat că procesul descentralizării reprezintă o prioritate pentru PD-L.
Antena3.ro