Emil Boc se încălzeşte în vestiarul de la Cotroceni pentru un nou mandat la Palatul Victoria. Cel mai probabil pe el îl va desemna Traian Băsescu, după validarea sa pentru încă 5 ani la Cotroceni.
În aceste condiţii, PDL a închis practic negocierile pentru cooptarea liberalilor la guvernare, dar asta nu înseamnă că încercările Cotrocenilor de a-l submina pe Crin Antonescu vor înceta. În PSD au început strigătele de jihad. În vizor e Mircea Geoană, vânat de ulii reactivaţi în mare parte pe linia preşedinţiei. Geoană a anunţat că social-democraţii şi conservatorii îl susţin pe Crin Antonescu pentru funcţia de prim-ministru.
Acestea dar şi alte subiecte sunt dezbătute, pe larg, în cadrul emisiunii
Ştirea Zilei, moderată de
Gabriela Vrânceanu Firea.Invitaţi în această seară sunt
Crin Antonescu, liderul PNL şi Radu Preda, redactorul-şef Săptămâna Financiară. Tema emisiunii - "Vrăjile lui Boc asupra PNL".
PARTICIPAŢI LA DEZBATERI ŞI TRIMITEŢI COMENTARII SAU ÎNTREBĂRI PE www.antena3.ro/stirea_zileiVedeţi prezentarea emisiunilor Antena 3Vedeţi transcriptul emisiunilor Antena 3Antena3.ro