Potrivit noilor prevederi, PDL va avea 16 vicepreşedinţi responsabili cu următoarele departamente: pentru strategii, relaţii politice şi internaţionale, de imagine, comunicare, mass-media, pentru politici economice, mediul de afaceri, fonduri europene, pentru politici sociale, sindicate, patronate, ONG, pentru politici privind administraţia publică, justiţie, siguranţă naţională, ordine puiblică, pentru politici în agricultură, pentru politici în edcaţie, cercetare, cultură, minorităţi şi pentru sănătate. Dintre aceşti 16 vicepreşedinţi, 8 vor fi vicepreşedinţi regionali responsabili cu regiunile de dezvoltare.
De asemenea, vor fi 2 secretari generali adjuncţi responsabili cu cancelaria şi, respectiv, cariera militanţilor, în loc de 3 cât erau până în prezent.
Alte modificări ale Statutului se referă la mărirea numărului de secretari executivi ai partidului de la 15 la 16. Din aceşti 16 secretari executivi, 8 sunt responsabili pe domenii, iar alţi 8 vor fi responsabili pentru regiunile de dezvoltare.
Cei 4 prim-vicepreşedinţi ai partidului vor fi pe domeniile următoare: strategii politice, comunicare, mediul de afaceri şi societate civilă şi, respectiv, politici publice. Ei vor fi aleşi pe fiecare domeniu dintre candidaţii care au întrunit cel mai mare număr de voturi.
Secretarul general al partidului va coordona activitatea de organizare, a organizaţiilor judeţene, a secretarilor generali adjuncţi, dar şi a vicepreşedinţilor şi secretarilor pentru regiunile de dezvoltare.
În prima şedinţă a Consiliului Naţional de Coordonare al PDL, ce va fi convocată după Convenţia Naţională în care este votat preşedintele partidului, urmează să fie aleşi prim-vicepreşedinţii formaţiunii, secretarul general, vicepreşedinţii, secretarii generali adjuncţi, secretarii executivi, trezorierul şi membrii Comisiilor de Integritate, Statut şi Litigii (C.N.I.S.L.) şi de Revizie şi Control (C.N.R.C). Preşedinţii C.N.I.S.L. şi C.N.R.C. sunt aleşi sâmbătă la Convenţia Naţională.