Antena 3 CNN Politică Staff-ul lui Băsescu a adus un expert care să demonstreze că filmul din 2004 e trucat (VIDEO)

Staff-ul lui Băsescu a adus un expert care să demonstreze că filmul din 2004 e trucat (VIDEO)

Staff-ul lui Băsescu a adus un expert care să demonstreze că filmul din 2004 e trucat (VIDEO)
27 Noi 2009   •   17:35

Staff-ul de campanie al candidatului la preşedinţie Traian Băsescu a prezentat vineri o demonstraţie a faptului că filmul în care preşedintele pare că îl loveşte pe un copil în faţă, în timpul campaniei din 2004, este trucat. Astfel, la sediul de campanie al lui Traian Băsescu a fost adus regizorul Lucian Blaga, prezentat drept expert în televiziune.

În opinia acestuia, dovezile că filmul este trucat sunt poziţia anormală a mâinii lui Băsescu şi luminile care cad pe feţele personajelor.
?Există probleme în editare sau montajul acestor imagini. Când se apropie de Băsescu, apar pixeli pe bărbia femeii, şi se înegreşte? spune Blaga.
De asemenea, expertul a arătat că mişcarea mâinii lui Băsescu, în momentul în care îl loveşte pe copil este anormală, lipsind câteva cadre intermediare.

EXPLICAŢIA EXPERTULUI PREZENTAT DE STAFF-UL LUI TRAIAN BĂSESCU


Sever Voinescu, purtătorul de cuvânt al staff-ului de campanie al lui Traian Băsescu, a făcut un apel public la cei care deţin imaginile brute ale acestei înregistrări , să le facă publice. În opinia deputatului PDL, imaginile "sunt serios şi deliberat trucate", această filmare fiind "contrafăcută cu unicul scop de a-l lovi pe Băsescu în cursa pentru a obţine al doilea mandat".

FILMUL APĂRUT JOI SEARA CU TRAIAN BĂSESCU LOVIND UN COPIL


DECLARAŢIA LUI SEVER VOINESCU


"Campania electorală pentru alegerea preşedintelui României a intrat deplin în faza ei cea mai mizerabilă. În loc să avem dezbateri între candidaţi şi să lăsăm cetăţenii să decidă liber de orice alte influenţe cine este cel care ne va conduce ţara în următorii cinci ani, am ajuns să discutăm despre o filmare dubioasă, neclară, lansată de ecranele televiziunilor mogulilor în evident scop electoral. În ceea ce priveşte pretinsul incident care a avut loc acum 5 ani la Ploieşti, suntem în măsură că avem argumentele că imaginile prezentate publicului sunt serios şi deliberat alterate. Precizăm că acuzaţia pe care domnul Patriciu o aduce preşedintelui Traian Băsescu nu a fost confirmată de niciunul dintre martorii oculari identificaţi uşor după filmare, care au apărut necontenit începând de ieri seară pe diverse canale de televiziune. Coroborând poziţia acestor martori cu ceea ce vom demonstra azi, ajungem lesne la concluzia că această filmare a fost contrafăcută cu unicul scop de a-l opri pe domnul Traian Băsescu din cursa pentru a obţine al doilea mandat. Este singura explicaţie care ar justifica apariţia acestor imagini din surse anonime, rîăspunzând speranţei domnului Patriciu lqa cinci ani după producerea pretinsului incident. Românii vor decide la urne numele viitorului preşedinte", a declarat Sever Voinescu.

El a mai sugerat că tot scandalul provocat în jurul acestei înregistrări ar mai avea un alt scop: deturnarea atenţiei de la dezbaterile relevizate care urmează a avea loc săptămâna viitoare între cei doi candidaţi

"Îl aşteptăm în continuare pe domnul Geoană la dezbaterile la care a fost invitat, alături de preşedintele Băsescu, săptămâna viitoare. Dacă această diversiune a fost lansată pentru a deturna campania electorală de la miza acestor dezbateri, îi anunţăm pe cei care au făcut-o că, cel puţin în ceea ce-l priveşte pe preşedintele Băsescu, nu vor reuşi" a spus Voinescu.

Antena3.ro

×
Subiecte în articol: Traian Băsescu copil Campanie
Cele mai noi știri
Parteneri
x close