
"Nu a fost o problemă să-mi asum proiectul. Eu am făcut contractul cu firma de aviaţie şi tot eu am plătit", s-a lăudat marţi, Bălan, citat de Mediafax. El a menţionat că valoarea generală a contractului se ridică la aproximativ 22.000 de euro, majoritatea costurilor fiind suportate din propriul buzunar, ca persoană particulară.
Bălan a precizat că, în urmă cu două luni, preşedintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, şi-a anunţat intenţia de a aduce, de Paşti, Lumina Sfântă de la Ierusalim şi că, tot atunci, acesta a solicitat sprijin din partea unor sponsori pentru acţiunea respectivă. Deputatul PDL a arătat că a salutat această iniţiativă şi că a dorit să fie sponsorul principal.
"A fost o acţiune particulară, nu de partid", a spus Bălan care a adăugat că şi colegii săi parlamentari PDL de Suceava au ţinut să contribuie cu diverse sume de bani, dar în calitate de persoane private, şi nu ca politicieni.
Potrivit însă propriei declaraţii de avere, deputatul şi-ar fi permis cu greu să suporte o asemenea povară financiară. Acţionar majoritar la o firmă suceveană, Bălan are un credit de 70.000 ron de achitat la CEC. Ca venituri el a cumulat anul trecut 13.900 de lei obţinuţi din activitatea de jurist la firma respetivă şi membru în Consiliul Judeţean Suceava. La această sumă s-au adăugat alţi 109.740 ron, aproximativ 25.000 de euro din dividende.
Antena3.ro