Antena 3 CNN Politică Doar 310 spitale de stat din România sunt autorizate privind securitatea la incendiu, dintr-un total de 1.400

Doar 310 spitale de stat din România sunt autorizate privind securitatea la incendiu, dintr-un total de 1.400

Maria Zărnescu
1 minut de citit Publicat la 10:28 26 Apr 2021 Modificat la 11:09 26 Apr 2021
o_1f46h2681m4h124p1p8dagc16c3b.jpg

Ioana Mihăilă a prezentat situația clădirilor, în care funcționează unități medicale, autorizate la incendiu. Doar 310 de clădiri, în care sunt spitale, au autorizare privind securitatea la incendiu. În timp ce 728 de clădiri în care sunt unități medicale, nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu.

"Am avut o întâlnire cu Universitatea Tehnică de Construcții București, am semnat un parteneriat cu scopul de a realiza o bază de date a situației în care se află spitalele. Am identificat astfel peste 400 de  unități medicale cărora li se va aplica un chestionar de evaluare tehnică.

Evaluarea tehnică face referire, printre altele, la riscul seismic, eficiența energetică și la riscul de incendiu.

Dintre cele aproape 1.400 de clădiri ale unităților sanitare cu paturi, 310 sunt autorizate privind securitatea la incendiu, 52 sunt autorizate parțial, 302 clădiri funcționează fără autorizație la incendiu, dintre acestea 120 au aviz, iar 728 de clădiri nu fac obiectul autorizării privind securitatea la incendiu. Sunt cifre care ne preocupă în egală măsură pe toți", a declarat ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă, în timpul conferinței de presă de luni.

Câte paturi libere mai are România la ATI, pentru bolnavii de COVID-19

În timpul conferinței de presă de luni, ministrul Sănătății a fost întrebat câte paturi de ATI libere sunt în România. Ioana Mihăilă a precizat:

"La nivel național, 247 de paturi libere pentru adulți, 32 de paturi libere pentru copii. La nivelul Bucureștiului, 55 de paturi libere pentru adulți și 10 paturi libere pentru copii",  a explicat ministrul Sănătății.

"Probabil că sunt în proces de evaluare. Așa cum știți și cum am mai menționat, înainte de a fi internați, pacienții cu infecție COVID-19 se evaluează. Se evaluează în ceea ce privește severitatea afecțiuni și riscul de a dezvolta complicații, apoi sunt transferați pe secții", susține Ioana Mihăilă.

 

×
x close