Deputatul PDL Marius Spânu a declarat, luni seară, în cadrul emisiunii „Subiectiv“, că preşedintele Traian Băsescu ar demisiona şi în noiembrie dacă, în urma lucrărilor din Parlamentul României, se va schimba Constituţia până la acea dată.
Totodată Spânu a reclamat inadvertenţă grosolană între declaraţiile premierului Victor Ponta şi cele ale preşedintelui României pe tema demisiilor.
„(...) este o inadvertenţă grosolană ceea ce spune domnul Ponta, şi anume că preşedintele spune
daţi-vă voi demisia să rămăn eu. Nu! Preşedintele nu a cerut nimănui demisia, şi-a oferit demisia, scurtându-şi mandatul, la fel cum a făcut-o şi cu câteva luni în urmă, cu bună credinţă, ştiind că această Constituţie trebuie modificată(...) ", a declarat Spânu, precizând că „există în lucru un proiect de modificare a Constituţiei României, care a fost nu atât de larg dezbătut, dar care este public.“
Urmăreşte înregistrarea emisiunii
AICI.