Antena 3 CNN Politică Spaima cea mai mare a politicenilor români: fostele soţii

Spaima cea mai mare a politicenilor români: fostele soţii

1 minut de citit Publicat la 10:48 15 Aug 2015 Modificat la 10:48 15 Aug 2015
nunta.jpg
Foto: scoopnest.com
Cei mai mari duşmani ai miliardarilor de la noi nu sunt DNA sau Fiscul, ci soţiile. Înşelate sau nemulţumite de partea primită după divorţ de la soţii bogaţi, femeile încep să spună tot ce ştiu despre afacerile mai mult sau mai puţin legale ale partenerilor. 
 
Cât de usturătoare poate fi răzbunarea soţiilor, au simţit-o pe pielea lor Remus Truică şi Gheorghe Nichita.
 
După ce escapada cu secretara a ajuns în atenţia opiniei publice şi a anchetatorilor, necazurile s-au ţinut lanţ pentru Gheorghe Nichita. Iar cea care a mai pus nişte paie pe foc este fosta soţie. 
 
Un alt afacerist care a simţit din plin răzbunarea fostei soţii este Remus Truică. După un divorţ complicat, în care cei doi şi-au disputat custodia copiilor, Irina Truică a început să povestească cum a făcut fostul soţ avere.
 
Apropiaţii spun însă că cea mai mare parte a banilor se află în conturi din străinătate. Aceasta ar fi metoda preferată a afaceriştilor de la noi prin care îşi ascund milioanele. Mihai Gâdea a prezentat, la "Sinteza zilei", şi alte mijloace de protejare a averii. 
 
În 2010, procurorii de la Crimă Organizată au destructurat una dintre cele mai puternice reţele din ţară, specializate în spălare de bani, evaziune şi contrabandă. Liderii grupării erau cetăţeni chinezi care acţionau în Complexul Dragonul Roşu. Prejudiciul creat statului a fost de peste 600 de milioane de dolari. Anchetatorii au pus sechestru pe averile şi bunurile capilor reţelei, însă imediat după aceea, soţiile acestora au intentat divorţ şi au pretins jumătate din bani, obligând astfel la ridicarea măsurii asiguratorii. 
 
Mihai Gâdea a prezentat şi altă metodă prin care miliardarii îşi ascund averile, de data aceasta de soţii. A fost cazul lui Dinu Patriciu, care în toiul nopţii, şi-a pus angajaţii să-i ascundă tablourile de fosta nevastă. 
 
Dacă Dinu Patriciu a făcut tot posibilul să-şi ascundă operele de artă de fosta soţie, un alt miliardar a reuşit să-şi ascundă averea de toată lumea. Este cazul lui Crin Halaicu, fost primar general al capitalei, care deţine la Mogoşoaia un domeniu imens. Vila lui Crin Halaicu este compusă din 16 camere, aşezate pe patru niveluri - demisol, parter, etaj şi mansardă. Întreaga construcţie a fost ridicată în anul 2002.
 

×
x close