Antena 3 CNN Politică Sorin Oprescu: Nu sunt o victimă şi am încredere în Justiţia română

Sorin Oprescu: Nu sunt o victimă şi am încredere în Justiţia română

<1 minut de citit Publicat la 10:31 24 Apr 2008 Modificat la 10:31 24 Apr 2008
Sorin Oprescu: Nu sunt o victimă şi am încredere în Justiţia română
Sorin Oprescu, candidatul la Primăria Capitalei, respins de Biroul Electoral Municipal, spune că va are încredere în instituţiile statului, în Justiţie, şi de aceea s-a prezentat la tribunal pentru a contesta decizia BEM. Fostul social-democrat speră să nu i se respingă candidatura, dar „dacă se va întâmpla”, va merge înainte şi „va lua o decizie la rece”.

Oprescu spune că nu va renunţa la a face bine oamenilor. Nu este descurajat, întrucât declară că aceasta nu este prima luptă din viaţa lui. „Mi-am mai căutat dreptatea în faţa justiţiei”, spune candidatul respins. Oprescu precizează că, joi, va contesta hotărârea BEM „pe fond şi pe formă”. În ceea ce priveşte ridicarea excepţiei de neconstituţionalitate, Oprescu spune că va lăsa această decizie la latitudinea avocaţilor săi.

Întrebat dacă se consideră o victimă, fostul membru PSD se arată surprins: „Am eu faţă de victimă? Unii mă consideră aşa, alţii în alt fel, respect toate opiniile”.

Antena3.ro

×
x close