Ministrul Transporturilor și Infrastructurii, Sorin Grindeanu, a avut astăzi o întâlnire de lucru, la sediul Prefecturii Județului Timiș, cu reprezentanții autorităților locale și cei ai unităților din subordinea MTI din județ.
Discuțiile au vizat stadiile de execuție în care se află obiectivele de infrastructură din Timiș, precum și modalitățile prin care MTI poate sprijini deblocarea acestora.
Sorin Grindeanu a subliniat că a făcut prima vizită în Timiș nu din motive subiective, ci pentru că județul suferă din cauza lipsei drumurilor.
"Bani mulți merg spre București, prea puțini întorși spre Timișoara. Am marele avantaj că știu ce înseamnă lucrările din Timișoara, ca fost viceprimar și fost președinte al Consiliului Județean Timiș. Știu că lumea are așteptări. Și eu am! Vă spun că de aceea mi-am asumat acest rol în Guvernul României! E greu dintr-un singur motiv: statul român a rămas dator cetățeanului și trebuie să înceapă să plătească", a declarat ministrul Transporturilor.
În timpul discuțiilor, ministrul a venit și cu o veste bună pentru timișoreni: omologarea tramvaiului Bozankaya: "I-am întrebat pe colegii mei de acolo, o să transmit această omologare pe care am adus-o ieri de la Ministerul Transporturilor, astfel încât să nu stea acel tramvai deoparte. Deci e omologat, asta ca să închidem o problemă", a mai spus Grindeanu.
Mai mult, ministrul Transporturilor a solicitat conducerii instituțiilor din subordine, care își desfășoară activitatea în județ, să îi prezinte o situație la zi a activității lor manageriale. Aceasta va face parte din procesul de evaluare care va avea loc în perioada următoare și care vizează activitatea companiilor din subordine.
"Trebuie să știe că sunt în slujba cetățenilor și că o să înceapă să plătească din datoria restantă pe care o au față de români! Nu vreau să avem surprize, iar cel care a greșit, cu siguranță va plăti (...) Am făcut o oră și jumătate de la Mașloc la Timișoara astăzi. Dacă vă duceți spre Lipova, sensul de mers este perfect, cel spre Timișoara este „valurile Dunări”. L-am invitat pe șeful ISCTR să facă naveta! Același lucru se întâmplă și pe alte drumuri județene. Se ocolesc drumurile naționale ca să nu se plătească taxe", a punctat Grindeanu.
Cu ocazia prezenței din teritoriu, ministrul a verificat și stadiul lucrărilor în șantierul Sectorului de Sud al Centurii municipiului Timișoara.
"Știți că în cele șase luni cât am fost premier am impulsionat proiectul Centurii de Sud. Sunt nemulțumit de stadiul lucrărilor care e undeva la 40 și ceva la sută. Vă asigur că din două în două săptămâni o să vreau să văd cum evoluează acest șantier (...) Zilele acestea îmi construiesc o echipă de profesioniști la minister astfel încât vom monitoriza la sânge fiecare proiect, fiecare șantier. Nu ne permitem întârzieri, nu ne permitem să greșim, pentru că românii nu mai au timp de autostrăzi trasate frumos pe niște hărți agățate în birouri de miniștri, secretari de stat sau directori", a concluzionat ministrul Transporturilor și Infrastructurii.
Sorin Grindeanu: ”Sunt nemulțumit de stadiul lucrărilor care este de 40% la Centura de Sud a...
Publicată de Ministerul Transporturilor si Infrastructurii România pe Sâmbătă, 27 noiembrie 2021