"Noi am votat şi am iniţiat o moţiune de cenzură prin care Florin Cîţu a plecat din funcţia de premier. E un lucru la care nu facem rabat.
Florin Cîţu nu poate să mai fie premier într-un guvern care are în componenţă PSD. Noi am sancţionat deja capacitatea domnului Cîţu de a conduce un guvern prin demiterea sa prin acea moţiune de cenzură.
Grindeanu: "PSD consideră că etapa Florin Cîţu premier a fost depăşită de ceva vreme"
PSD consideră că etapa Florin Cîţu premier a fost depăşită de ceva vreme", a declarat Grindeanu.
Totuşi, PSD va începe negocierile cu PNL, UDMR și minoritățile naționale pemtru formarea unui guvern, a spus Grindeanu, precizând că este decizia luată luni, cu unanimitate de voturi, de Consiliul Politic Național al Partidului Social Democrat.
În plus, social-democrații au decis și formarea a patru echipe de negociere.
"Suntem deschiși să negociem pentru a urgenta soluționarea problemelor românilor", a adăugat Sorin Grindeanu.
PSD vrea să dea premierul
Social-democratul a precizat și prioritățile PSD pentru programul de guvernare.
În plus, Grindeanu a spus că PSD ar vrea să dea premierul, fiind întrebat de presă despre acest aspect.
"Evident că PSD vrea să dea premierul, dar nu s-a discutat o secundă despre funcţii în niciuna din şedinţele noastre, nici în cea de astăzi", susţine Sorin Grindeanu.