Premierul interimar, Sorin Grindeanu și-a prezentat, miercuri, într-o conferință de presă la Palatul Victoria, bilanțul mandatului de prim ministru. Întrebat de jurnaliști unde intră OUG 13 și OUG 14 în acest bilanț, Grindeanu a răspuns: "Aici sunt multe lucruri de spus, ordonanțele nu pot fi decât luate împreună. Vara știu că nu aveți foarte multe subiecte, e așa o liniște. O să le spun."
La întrebarea jurnaliștilor: Ce le transmite protestatarilor împotriva OUG 13, Grindeanu a afirmat că aceștia au procedat bine ieșind în stradă, după care a adăugat, ironic: "Altă întrebare!"
Sorin Grindeanu a mai spus că, dupa ce își va încheia activitatea la Guvern, va merge să stea alături de familie, la Timișoara.
"Cel puțin o lună, o lună și ceva o să fiu lângă familie și o să îmi adun gândurile."