Dintre aceștia, 13.000 fac parte din grupa de vârstă 16 ani, 17.000 din cea de 17 ani și 25.000 au 18 ani.
Ministrul Educației nu a putut preciza dacă este vorba despre persoane cărora li s-a administrat o singură doză, sau despre persoane care au primit schema completă de vaccin.
De asemenea, ministrul a adăugat că, în ce privește vaccinarea angajaților din educație, a cerut raportări din fiecare școală și fiecare universitate, informează Mediafax.
Ultimele informații primite de ministru din partea CNCAV arătau 156.000 de persoane din învățământ vaccinate.
Mesajul transmis de Sorin Cîmpeanu înainte de redeschiderea școlilor
Începând de miercuri, elevii din București au revenit la școală. Copii din toate clasele s-au întors în bănci, având în vedere că rata de infectare a scăzut sub 1 la mia locuitori.
"Încredere, solidaritate între profesori, elevi și părinți, cât mai puține fracturi și respectare cât mai riguroasă a regulilor, până vom reuși să punem punct acestei pandemii. Din perspectiva Ministerului Educației, facem tot ce este posibil să facem, în condițiile în care știm că deciziile pe care le luăm nu pot fi perfecte. De cele mai multe ori trebuie să alegem între o decizie în care se pierde mult și o decizie în care se pierde foarte mult. Alegem din două variante rele.
Din păcate, asta ne-a impus această pandemie, dar toate deciziile pe care le luăm, în măsura în care pot beneficia de prezumția de onestitate, le luăm strict în interesul elevilor, în primul rând", a spus Sorin Cîmpeanu, în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de marţi seara.