Antena 3 CNN Politică Intenţia de vot a românilor, la alegerile parlamentare: PSD se menține pe primul loc, urmat de PNL și AUR | Sondaj INSCOP

Intenţia de vot a românilor, la alegerile parlamentare: PSD se menține pe primul loc, urmat de PNL și AUR | Sondaj INSCOP

Redacția Antena 3 CNN
2 minute de citit Publicat la 15:32 04 Dec 2023 Modificat la 15:32 04 Dec 2023
vot
Sondaj intenţii de vot la alegerile parlamentare: PSD se menține pe primul loc, urmat de PNL și AUR Sursa foto: Hepta | Mediafax Foto / Emanuel Titus iliesi

PSD ar obţine 30,2% din voturi, PNL - 20,1%, AUR - 19,5%, iar partidul Dianei Şoşoacă, S.O.S., ar trece de pragul de 5% necesar intrării în Parlament, dacă duminică ar avea loc alegeri parlamentare, relevă datele celui mai recent sondaj realizat de INSCOP la comanda News.ro.

Două treimi dintre cei intervievaţi sunt pesimişti în ceea ce priveşte direcţia în care se îndreaptă lucrurile în România.

Estimare participare vot alegeri parlamentare

Pe o scară de la 1 la 10, în care 1 înseamnă că ”sigur nu” voi merge la vot şi 10 ”sigur da” voi merge la vot:

Citește și: Instituțiile în care românii au cea mai mare încredere. Guvernul şi Parlamentul sunt pe ultimele poziţii 

- 20,5% dintre români au ales: 1, 2,5% au ales 2, 2% au ales 3, 0,9% au ales 4, 7,4% au ales 5, 1,9% au ales 6, 4,6% au ales 7. 6,7% indică 8, 4,5% 9 şi 48% indică 10. 1,1% reprezintă procentul non-răspunsurilor.

Intenţia de vot pentru partide politice la alegerile parlamentare

Raportat la cei care au exprimat preferinţa pentru un partid din listă, indiferent dacă declară că vin sau nu vin sigur vot (65,2% din total eşantion), 30,2% dintre români ar vota cu PSD, 20,1% cu PNL, iar cu AUR 19,5%.

Pentru USR ar vota 11,9% dintre români, în timp ce SOS ar obţine 5,2% dintre opţiunile de vot.

Pentru UDMR ar vota 4,9% dintre cei care şi-au exprimat o opţiune de vot, iar  pentru Pro România 2%.

1,9% dintre cei intervievaţi îşi exprimă opţiunea pentru Partidul Verde, 1,3% pentru PMP, 0,7% pentru PUSL, 0,6% pentru Forţa Dreptei şi 0,3% pentru REPER. 1,3% dintre respondenţi îşi exprimă preferinţa pentru alt partid.

Sondajul de opinie a fost realizat de INSCOP Research la comanda News.ro. Datele au fost culese în perioada 20 - 27 noiembrie, prin metoda CATI (interviuri telefonice), prin intermediul chestionarului. Volumul eşantionului simplu, stratificat, este de 1.100 de persoane, reprezentativ pe categoriile socio-demografice semnificative (sex, vârstă, ocupaţie) pentru populaţia neinstituţionalizată a României, cu vârsta de 18 ani şi peste, potrivit News.ro

Eroarea maximă admisă a datelor este de ± 2,95 %, la un grad de încredere de 95%.

×
x close