79,8 % dintre românii cu drept de vot intenţionează să se prezinte la urne în cadrul referendumului pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu, potrivit unui sondaj realizat de
IMAS pentru Europa FM, scrie
Jurnalul Naţional. Cei intervievaţi, un eşantion reprezentativ la nivel naţional, au fost invitaţi să răspundă la urmatorul chestionar:
După cum ştiţi, se organizează un referendum referitor la demiterea preşedintelui României, Traian Băsescu. Dumneavoastră intenţionaţi să votaţi la acest referendum?15,2 % dintre respondenţi spun că nu vor merge la vot iar 5% nu ştiu sau încă nu s-au decis.
Sondajul a fost realizat în perioada 5 - 7 Iulie, prin metoda CATI, iar eroarea de eşantionare este de +/- 3%. În populaţia ţintă a sondajului se află persoanele cu vârsta de 18 ani şi peste, care locuiesc în România.
Potrivit acestui sondaj, 64,3% dintre participanţi vor vota PENTRU demitere, iar 27,4% ÎMPOTRIVĂ.
8,3% dintre cei intervievaţi nu ştiu încă ce vor vota, sau au refuzat să răspundă.
Marja de eroare la acest sondaj este de +/-3%.