Antena 3 CNN Politică Sondaj Flashdata pentru alegerile prezidențiale: George Simion și Crin Antonescu, umăr la umăr. Cine e pe locul 3

Sondaj Flashdata pentru alegerile prezidențiale: George Simion și Crin Antonescu, umăr la umăr. Cine e pe locul 3

Nicoleta Bănilă
2 minute de citit Publicat la 11:34 07 Apr 2025 Modificat la 22:47 10 Apr 2025
simion-antonescu
Sondajul Flashdata arată că în turul doi al alegerilor prezidențiale din mai ar intra George Simion și Crin Antonescu. Foto: Hepta

Un sondaj realizat de Flashdata arată că Crin Antonescu, candidatul coaliţiei de guvernare, şi independentul Nicuşor Dan se luptă pentru a-l înfrunta pe candidatul suveraniștilor George Simion în turul doi al alegerilor prezidenţiale.

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri, 28% dintre români ar vota cu liderul AUR, George Simion, 26% l-ar alege pe Crin Antonescu, susținut de PSD, PNL și UDMR, iar 23% l-ar prefera pe candidatul independent Nicușor Dan, conform unui sondaj național Flashdata.

Pe locul patru în preferinţele votanţilor este candidatul independent şi fostul premier PSD Victor Ponta, cu 9%.

Lavinia Şandru, aproape de Elena Lasconi 

Lidera USR, Elena Lasconi (6%), care a reuşit să ajungă în turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul trecut, are doar 6% şi este urmată îndeaproape de candidata PUSL Lavinia Șandru, cu 4,6%.

Următorii clasaţi în ordinea preferinţelor votanţilor sunt candidatul independent Daniel Funeriu (1,5%), candidatul PNCR, Cristian Terheș (0,5%), candidatul PLAN, Silviu Predoiu (0,2%), candidatul independent Sebastian Popescu (0,1%).

Sondajul mai arată că dacă în turul al doilea al alegerilor prezidențiale s-ar confrunta Antonescu și Dan, ar câștiga Antonescu, cu 55%. În confruntarea dintre Dan și Simion, ar câștiga Dan cu 58%, iar între Dan și Ponta, alegătorii ar opta majoritar pentru primarul Capitalei, cu 61% dintre voturi.

Dacă în turul al doilea ar ajunge Antonescu și Simion, ar câștiga candidatul susținut de PSD, PNL și UDMR, cu 61%, în timp ce dintre Antonescu și Ponta, votanții l-ar alege pe Antonescu, cu 67% dintre opțiuni.

Cei mai mulţi români preferă o alianţă cu UE

Dacă duminica viitoare ar avea loc alegeri parlamentare, 27% dintre români ar vota cu AUR, 18,5% cu PSD, 14% cu USR, 13% cu PNL, 4% cu POT, 3,5% cu SOS, iar 3% cu UDMR.

În cazul ipotetic în care România ar fi obligată să decidă pentru o alianță de politică externă și de apărare, 54% ar opta pentru Uniunea Europeană, iar 35% ar alege o alianță cu Statele Unite ale Americii.

De asemenea, 58% dintre respondenți au considerat că Tik Tok oferă informații mai credibile comparativ cu Facebook (42%).

Totodată, 61% dintre respondenți apreciază că România se îndreaptă într-o direcție greșită, în timp ce 28% consideră că țara noastră se îndreaptă într-o direcție bună.

82% dintre subiecții sondajului au spus că vor merge cu siguranță la vot, iar 11% au respins categoric ideea de a vota. 73% dintre cei chestionați au spus că sunt "total deciși" asupra persoanei cu care vor vota.

Sondajul a fost realizat în perioada 3-5 aprilie, pe un eșantion de 7.500 de respondenți, cu vârsta de 18 ani și peste. Marja de eroare este +/- 3,5%, la un nivel de încredere de 95%. Chestionarul a fost aplicat online.

Primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 4 mai, în timp ce al doilea tur de scrutin se va ţine pe 18 mai.

×
x close