Antena 3 CNN Politică Sondaj-bombă al ALDE, apărut pe surse în presă. Cât ar obține Tăriceanu în cazul unei candidaturi comune cu PSD la alegerile prezidențiale

Sondaj-bombă al ALDE, apărut pe surse în presă. Cât ar obține Tăriceanu în cazul unei candidaturi comune cu PSD la alegerile prezidențiale

S.T.
<1 minut de citit Publicat la 18:51 30 Ian 2019 Modificat la 18:51 30 Ian 2019
o_1d2fqn7q71ebqt4u9c1j11kcf8.jpg
Foto: Facebook

În simulările ALDE, președintele partidului, Călin Popescu-Tăriceanu, ar avea o intenție de vot de 41% în cazul unei candidaturi comune cu PSD la alegerile prezidențiale, au declarat surse din formațiunea liberal-democrată.

Cei din ALDE susțin că asta ar spune sondajele pe care le-au văzut liderii partidului și că pe simulările lor, PSD pierde alegerile prezidențiale dacă merge cu candidat propriu.

Potrivit surselor citate, președintele Klaus Iohannis este cotat cu 34% în intenția de vot.

De asemenea, liderii ALDE spun că Tăriceanu are o cotă de încredere de 24%, în timp ce liderul PSD Liviu Dragnea adună 16%.

În acest moment, cercetările din ALDE mai spun că partidul se apropie de 14% pentru alegerile europarlamentare.

 

×
x close