
Sociologul Marius Pieleanu a declarat în timpul emisiunii Newsroom cu Andreea Dumitrache de la Antena 3 CNN că "executarea" Elenei Lasconi de către propriul partid ar putea să îl ajute pe Nicusor Dan.
Marius Pieleanu a notat că există o diferență semnificativă de procente între scorul obținut de Lasconi la alegerile prezidențiale și scorul obținut de USR la alegerile parlamentare. "Unde se va duce aceasta diferență este greu de spus. Aparent, în mod evident, retragerea sprijinului politic către doamna Lasconi ar putea să aducă o plus valoare candidatului independent Nicușor Dan".
Pieleanu a mai spus că deja era cristalizată o optiune de vot în favoarea lui Dan, adăugând că marea incertitudine este dacă susținătorii lui Lasconi vor vota cu ea sau vor redirecționa votul către Dan, în cazul în care candidata USR nu se retrage.
"Să știți că Nicușor Dan avea șansele cele mai mari să ajungă în turul doi și fără ca să fie executată doamna Lasconi," a spus sociologul Marius Pieleanu într-o discuție cu deputatul USR de Sibiu Adrian Echert.
"Va fi o luptă la baionetă. Din păcate, din cauza vârstei, am participat la multe lovituri de palat: de la cea de la Rin Hotel, când în câteva ore, într-o noapte, Adrian Năstase a fost șters de pe fața politicii românești, până la celebrele vrăjitoare de la Romexpo. Dar un asemenea cinism formalizat, corporatist, globalizant de a o executa pe doamna Elena Lasconi, jur că nu am mai vazut. Și asta e o analiză de cetățean, nu de sociolog", a mai spus Marius Pieleanu.
Liderii USR au decis să nu o mai susțină pe Elena Lasconi drept candidată a partidului la alegerile prezidențiale din mai. Anunțul a fost făcut miercuri, după o ședință a partidului în care liderii formațiunii au decis să-l susțină pe Nicușor Dan. Dominic Fritz și Ionuț Moșteanu i-au cerut, anterior, Elenei Lasconi să se retragă în favoarea lui Nicușor Dan, însă aceasta a refuzat. Decizia a venit după ce un sondaj intern recent care o arăta pe Lasconi departe de primele două locuri și obținând doar 4%.