Antena 3 CNN Politică Sistemul electronic de vot de la Senat, afectat de un virus. Moţiunea pe agricultură, votată cu bile

Sistemul electronic de vot de la Senat, afectat de un virus. Moţiunea pe agricultură, votată cu bile

1 minut de citit Publicat la 17:01 16 Sep 2008 Modificat la 17:01 16 Sep 2008
Sistemul electronic de vot de la Senat, afectat de un virus. Moţiunea pe agricultură, votată cu bile
Marţi, în Senat, a fost dezbătută moţiunea simplă depusă de PSD şi care vizează agricultura. Senatorii solicită Executivului acordarea unei subvenţii de 700 de lei pe hectar pentru motorină, seminţe şi alte produse necesare culturilor de toamnă, dar şi alocarea a cel puţin 4% din PIB pentru agricultură. Ce şanse sunt ca această moţiune să fie aprobată, rămâne de văzut. Cert este că din cauza unor defecţiuni, modalitatea de vot a fost schimbată şi regulamentul Senatului a fost la un pas de a fi încălcat.

În mod normal, votul din Senat trebuie să fie secret, iar moţiunea se aprobă cu votul majorităţii senatorilor prezenţi. Acest lucru s-ar realiza cu uşurinţă cu ajutorul votării electronice. Senatorii s-au gândit însă să voteze cu ridicare de mână, pentru că votarea electronică nu funcţiona. Motivul? Se pare că un virus a afectat circa jumătate din dispozitivele de votare şi, colac peste pupăză, IT-istul şi-a dat recent demisia din cauza salariului mic, iar înlocuitorul său nu este foarte priceput.

În cele din urmă, preşedintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, a propus să se voteze mai întâi, cu mâna ridicată, proiectele de lege aflate pe ordinea de zi a plenului, ca în cele din urmă să se voteze şi moţiunea simplă a PSD, prin vot secret cu bile.

Antena3.ro

×
x close