Klaus Iohannis s-a întâlnit, marți, la Palatul Cotroceni cu reprezentanţi ai societăţii civile pe tema referendumului pentru justiţie.
La întâlniri au participat, printre alții, reprezentanţi ai Funky Citizens, Geeks for Democracy, #Rezistenţa, Vă Vedem din Sibiu, Corupţia Ucide, Freedom House.
La încheierea consultărilor, reprezentanții acestor asociații au anunțat că preşedintele Klaus Iohannis le-a transmis că referendumul pe tema Justiţiei va fi organizat pe 26 mai, odată cu alegerile europarlamentare.
"Există o concluzie şi aceea va fi că vom avea referendum pe tema Justiţiei, preşedintele Klaus Iohannis tocmai ne-a anunţat la întâlnirea de astăzi cu reprezentanţi ai societăţii civile. (...) Noi ne-am dus să solicităm demararea acestui referendum, am primit această veste bună că se va întâmpla (...) în ziua alegerilor europarlamentare, pe 26 mai 2019", a afirmat Elena Ghioc, f ondator al organizaţiei Iniţiativa România.
Dar, cine sunt cu adevărat aceste ONG-uri, alese dintr-o listă de 113.000?
"Dintre cele 113.000 de ONG-uri care își desfășoara activitatea în România președintele Klaus Iohannis alege ONG-urile care sunt arondate politic, care au fost văzute în stradă ca fiind unii dintre organizatori, iar domnul Bădiță (Florin Bădiță - "Corupția Ucide", n.r.) care stătea ușor mai în spate știind foarte bine că era proclamat de diverse rețele de televiziune finanțate de unde trebuie ca fiind cel care organizează protestele #Rezist.(...)
Multe dintre aceste asociații au fost finanțate - nu toate - au fost finanțate în acești ani de zile, direct și fără niciun fel de dubiu, de miliardarul american Soros. E vreo teorie a conspirației cu acest bătrân care stă undeva în America și care a dat doar 18 miliarde de euro organizațiilor sale? Probabil", a spus Mihai Gâdea.
"Din ce a invitat Iohannis acolo nu cred că jumătate erau ONG-uri, în sensul juridic al cuvântului. Ca să-ți fac un ONG e ca și cum ți-ai face un SRL - faci un statut, ceri niște avize, te înscrii într-un registru. Dintre ăștia foarte mulți nu sunt în niciun catastif.
De exemplu 'Corupția Ucide' nu este ONG. E o pagina de Facebook care se cheamă 'Corupția Ucide' și atât. Ei finanțările și le primesc cum și le primesc ei (...) pe personă fizică. Era un tip acolo 'Vă vedem din Sibiu' - se văd ei între ei la Sibiu pe trotuar, că stau pe trotuar vizavi de PSD. Dar nu există ONG-ul 'Vă vedem din Sibiu' ", a afirmat Mugur Ciuvică.