?Problema
rromilor nu este una româneasca ci a Europei?, a declarat
Petre Roman, invitat în cadrul emisiunii Sinteza Zilei de joi
seară. Aceleaşi cuvinte au fost rostite de către fostul
prim-ministru al României şi în cadrul unei emisiuni de
televiziune din Italia, la care a fost invitat în urmă cu
câteva zile, pentru a discuta despre problema imigranţilor
români.
?Dânşii mi-au propus să fac această emisiune
şi am considerat că e de datoria mea să înfrunt această
situaţie?, a continuat Petre Roman.
?Am început prin a
spune două lucruri: în Italia sunt în acest moment, un
număr de 25.000 de firme cu proprietar român, dintre care
18.000 sunt de construcţii. Apoi, în şcolile din Italia
învaţă 70.000 de copii români, ceea ce este o mare
bogăţie pentru România, dar şi pentru Italia?, a spus Petre
Roman, vorbind despre ce a declarat la emisiunea din Italia.
?În al doilea
rând, am vrut să amintesc că retorica din presa italiană a
făcut foarte mult rău şi nu a fost justificată în vreun
fel, şi au fost şi ei de acord cu ce am spus?, a precizat Petre
Roman.
Ca
soluţii, fostul prim-ministru a propus italienilor, că nu este
nevoie doar de o cooperare bilaterală ci şi de ?o cooperare în
materie de infracţiuni a forţelor de ordine, ca şi de o cooperare
juridică şi politică.
?Comunitatea de rromi ar trebui sprijinită
sub condiţia obligatorie ca şi copiii lor să meargă la şcoală,
nu vom rezolva această problemă decât în acest fel. Şi
au fost de acord cu mine?, a mai spus Petre Roman.
Antena3.ro