"Legal, acest beneficiar, poate să hotărască în cele mai bune proiecte politici, măsuri pe care întreprinde spre binele naţiunii", a spus prof. Troncotă.
Concret, a explicat fostul decan al Academiei de Informaţii, preşedintele poate să spună că pentru securitatea naţională, spre exemplu, noi nu avem pericol în ceea ce priveşte invazia unei armate străine, ci pericolul ar fi corupţia la nivel înalt, care implică oameni politici, parlamentari.
"Şi, atunci, serviciile trebuie să îl informeze despre aceste lucruri, ca sa distrugă corupţia. Atunci, instituţiile vin cu informaţia de inteligence, adică prelucrată", a explicat Cristian Troncotă.
De asemenea, a mai precizat specialistul, preşedintele ţării poate să spună că vrea informaţii mai detaliate despre fenomenul din rândul miniştrilor sau parlamentarilor. Astfel, la preşedinte pot ajunge multe informaţii detaliate.