Antena 3 CNN Politică SINTEZA ZILEI. Băsescu, ofiţer acoperit încă activ

SINTEZA ZILEI. Băsescu, ofiţer acoperit încă activ

M.T.
<1 minut de citit Publicat la 22:47 15 Oct 2014 Modificat la 22:47 15 Oct 2014
aaa.jpg
În cadrul ediţiei de miercuri a emisiunii "Sinteza zilei", Mihai Gâdea a prezentat fragmente dintr-un interviu mai vechi al fostului preşedinte Emil Constantinescu, în care acesta afirmă că Traian Băsescu încă este ofiţer activ al serviciilor secrete.

„Preşedintele Traian Băsescu nu e liber, e un sclav al celor care i-au dat bani şi al celor care i-au dat sprijin”, susţinea Constantinescu, în urmă cu patru ani.

„Este responsabilitatea intelectualilor. Ei ştiau că preşedintele Băsescu a fost colaborator al Securităţii, că este un vechi comunist, că este cel mai corupt om din România şi că a minţit. În mod normal, ar fi trebuit să se desprindă de toată bădărania şi manelizarea vieţii politice pe care un astfel de lider o induce”, a mai spus fostul preşedinte.

„Toată viaţă a fost în Securitate - informator, colaborator, cu acte şi cu documente. În societatea românească există persoane care atacă cu violenţă comunismul, care atacă cu violenţă Securitatea şi care fac acest lucru pentru că ei au rămas activi. Pentru că nu ieşi. Din aceste structuri nu ieşi”, a precizat Constantinescu.


×
x close