Antena 3 CNN Politică Ce spunea Simion, în urmă cu două zile, despre listele cu semnături: N-au strâns nici USR, nici AUR aceste semnături. Este o prefăcătorie

Ce spunea Simion, în urmă cu două zile, despre listele cu semnături: N-au strâns nici USR, nici AUR aceste semnături. Este o prefăcătorie

Robert Kiss
1 minut de citit Publicat la 17:08 05 Iun 2024 Modificat la 18:33 05 Iun 2024
ID264092_INQUAM_Photos_Malina_Norocea
george simion liderul aur

Liderul AUR, George Simion, este viziat de procurori într-un dosar privind falsificarea semnăturilor pentru depunerea candidaturilor. Sunt suspiciuni potrivit cărora liderul AUR ar fi instigat la falsificarea semnăturilor pentru candidatura la europarlamentare a lui Silvestru Șoșoacă. În urmă cu doar câteva zile, într-un interviu acordat lui Valeriu Nicolae, pe canalul de Youtube „Starea Natiei Oficial”, George Simion a spus că este imposibil să strângi în mod cinstit 100.000 de semnături pentru alegerile europarlamentare.

Întrebat despre acest lucru, George Simion a spus că este „o prefăcătorie”.

„Este cu siguranță o fraudă, este o chestiune de bravadă, unii își ascund hoția asta sub forma unor firme de promoteri, nu că au strâns firmele de promoteri și ni le-au adus nouă. Nu. În fals. N-au strâns nici USR, nici AUR aceste semnături care chiar au strâns în stradă, n-au strâns nici independenții. Este o prefecătorie”, a spus George Simion.

Potrivit unui comunicat al Parchetului, liderul AUR ar fi instigat membri ai formaţiunii sale să falsifice listele de susţinători necesare pentru depunerea candidaturii, ca independent, la alegerile europarlamentare de către Silvestru Şoşoacă.

Într-o reacție publicată pe siteul său, Simion spune că „statul-paralel și-a trimis organele de forță pentru a-i aduce la audieri pe zeci de apropiați”

„Mă așteptam ca Ciolacu să facă o mișcare săptămână asta, să încerce să manipuleze opinia publică pentru a scoate AUR din competiția electorală, dar nu credeam că este atât de disperat încât să își trimită lacheii pentru a ridica oameni nevinovați de la casele acestora pentru a-i duce la parchet, unde sunt intimidați și amenințați pentru a da declarații false despre mine. (...) Vreți să interziceți AUR? Vreți să mă puneți în cătușe? Atunci trebuie să treceți de votul românilor duminică la vot! Să vă vedem, nenorociților!”, scrie Simion.

Claudiu Târziu, preşedintele Consiliului Naţional de Conducere al AUR, a afirmat miercuri, în legătură cu dosarul deschis de Parchetul General după ce conducerea AUR ar fi instigat membri ai formaţiunii să falsifice listele de susţinători pentru depunerea candidaturii lui Silvestru Şoşoacă. în calitate de independent, la alegerile europarlamentare, că AUR nu a participat la niciun fel de infracţiune şi nu există nicio probă împotriva partidului. El a precizat că au fost traumatizaţi colegii săi, fiind ţinuţi pe holurile Parchetului deşi nu au nicio calitate în dosar.

×
x close