Deputatul european Siegfried Mureşan a declarat, joi, la dezbaterea din plenul Parlamentului European cu preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, că trebuie să apărăm Uniunea Europeană de cei care primesc ordine de la Moscova şi Beijing.
„Lumea se uitată la noi acum. De aceea, spun: haideţi să ne ridicam astăzi la nivelul atribuţiilor noastre. Astăzi este o zi în care să punem deoparte diferenţele noastre. Astăzi este o zi în care trebuie să fim uniţi şi conştienţi de responsabilităţile noastre. Astăzi, trebuie să apărăm Europa de cei care primesc ordine de la Moscova şi Beijing”, a spus Siegfried Mureşan în plen.
„Cu Ursula von der Leyen, avem un candidat pregătit să servească Europa şi avem un program care reflectă priorităţile tuturor celor care cred într-o Uniune Europeană puternică şi unită. Cu Ursula von der Leyen, Europa este astăzi mai sigură în interiorul graniţelor noastre decât eram acum 5 ani. Nu mai depindem de Rusia pentru energia noastră. Suntem puternici şi mai independenţi. Suntem mai verzi, mai digitali şi mai competitivi. Suntem mai moderni şi o să continuăm să investim mai mult în cercetare şi inovare, aşa cum am auzit astăzi”, a mai spus Siegfried Mureşan.
„Unul dintre cele mai importante instrumente pe care le avem este bugetul Uniunii Europene. Şi vreau să evidenţiez importanţa strategică a viitoarei propuneri a Comisiei Europene privind bugetul Uniunii Europene post-2024. Aceasta ar trebui să păstreze arhitectura de bază şi logica bugetului şi să ţină cont pe deplin de punctul de vedere al Parlamentului. Bugetul UE este principalul nostru instrument de investiţii. Trebuie protejat şi consolidat”, a spus acesta.