A trebuit să vină, însă, mai întâi preşedintele Traian Băsescu şi să le atragă atenţia că e o greşeală, pentru ca liderii partidului să admită acest lucru. Voinescu şi-a îndreptat criticile şi împotriva cabinetului Boc, pe care îl acuză de proastă guvernare.
Mai multe voci din PD-L au început să critice virulent deciziile luate la vârful partidului şi în guvern. Deputatul Sever Voinescu, caracterizează guvernarea Boc drept una proastă, după ultimele decizii.
"Guvernarea Boc este proastă, că nu ştie să gestioneze un moment prost. Toţi suntem vinovaţi. PDL a guvernat slab", a declarat Sever Voinescu.
Şi lipsa liderilor democrat-liberali de la emisiunile posturilor de ştiri a stârnit nemulţumiri puternice.
Potrivit lui Voinescu, guvernul PDL a greşit şi în ceea ce priveşte comunicarea, pentru că a lăsat ca populaţia să înţeleagă greşit anumite măsuri pe care le ia. Deputatul susţine că dacă executivul ar fi dat afară aproximativ 300.000 de bugetari, nu s-ar fi ajuns într-o situaţie economcă atât de gravă.
Antena 3