Liderul PNL l-a avertizat pe premier că, în momentul în care va ajunge preşedintele României, acesta îl va regreta pe actualul şef al statului.
La rândul său, Victor Ponta i-a răspuns fostului său coleg de "partid" că nu îl vede, mai ales după ce a părăsit USL-ul, ajungând la Cotroceni.
"Afirmaţia în sine a lui Crin Antonescu, trecând peste aspectul de neloialitate, de fost partener, de nesăbuinţă sub aspectul poate al tacticii electorale, are un sâmbure de adevăr. Eu am o frică, cel puţin teoretică, să nu cumva să ajungem să regretăm şi ceilalţi pe Traian Băsescu. Oricât de bizar pare acum", a declarat Sergiu Andon.
Avocatul a continuat să dea şi o explicaţie a unui posibil regret din punctul lui de vedere "De ce? Pentru că tot văd că se cantonează artileria retoricii politice înspre Traian Băsescu, şi unii şi alţii se leapădă de el ca de Satana, dar nu ni se spune ce o să avem în loc. Eu sunt foarte neliniştit din acest punct de vedere", a continuat Sergiu Andon.